Elevii echipei de robotică Ro2D2 a Colegiului Naţional ‘Mihai Viteazul’ din Ploieşti au fost premiaţi, marţi, de Primăria Ploieşti după rezultatele obţinute la Campionatul Mondial de Robotică ‘FIRST Tech Challenge’, care s-a desfăşurat la Houston, în perioada 19-22 aprilie.
Potrivit unui comunicat transmis de municipalitate, elevii Colegiului Naţional ‘Mihai Viteazul’ din Ploieşti au câştigat premiul MOTIVATE Award WINNER la competiţia din Statele Unite ale Americii, impresionând juriul cu proiectul lor ‘inovator şi creativ’.
‘Echipa de robotică Ro2D2 (…) a participat la această competiţie internaţională cu sprijinul financiar al municipalităţii ploieştene, care a asigurat serviciile de cazare pentru tinerii participanţi, pe durata şederii lor în Houston. În acest context, primarul Andrei Volosevici i-a felicitat personal, astăzi, pe elevii şi profesorii coordonatori şi le-a oferit acestora diplome şi flori. De asemenea, celor 20 de elevi câştigători le-au fost acordate şi premii în valoare de 1.000 lei fiecare’, arată sursa citată. AGERPRES / (AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă)