Episcopia Huşilor a demarat o campanie de donare de sânge, în cadrul programului ‘Biserica şi Spitalul’, se arată într-un comunicat de presă postat miercuri pe site-ul episcopiei. Pe durata campaniei, mai mulţi preoţi din eparhie şi angajaţi ai parohiilor vasluiene vor dona sânge, iar credincioşii vor fi informaţi cu privire la importanţa unui astfel de gest. ‘În cadrul acestei campanii, pe lângă conştientizarea credincioşilor în privinţa importanţei actului de donare de sânge şi a caracterului profund creştin al acestui demers, peste 100 de preoţi şi angajaţi ai parohiilor donează sânge pentru nevoile spitalelor din judeţul Vaslui. Acţiunea se desfăşoară la Centrul de Transfuzie Sanguină Bârlad, singura unitate de acest fel din judeţ. Campanii similare au fost organizate în cadrul Episcopiei Huşilor an de an, inclusiv cu sprijinul Laboratorului mobil din cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină al Municipiului Iaşi, însă, în contextul epidemic actual, necesităţile sunt mult sporite’, se precizează în comunicatul de presă. În ultima perioadă, reprezentanţii Centrului de Transfuzii Sanguine Bârlad au atras atenţia în repetate rânduri cu privire la scăderea numărului de donatori şi au făcut apel la populaţie să doneze sânge.