Numărul protestarilor din învăţământul preuniversitar care au venit în faţa Prefecturii Iaşi pentru a-şi manifesta nemulţumirile de ordin salarial a crescut la aproximativ 3.500.
După ce au stat mai bine de o oră şi jumătate în faţa Prefecturii, timp în care au scandat ‘Vrem respect!’ sau ‘Fără educaţie, moare orice naţie’, manifestanţii – cadre didactice, personal nedidactic şi auxiliar, au plecat în marş pe străzile din centrul Iaşiului.
Protestatarii din învăţământul preuniversitar au cu ei pancarte cu mesaje precum ‘Dacă Educaţie nu e, nimic nu e’, ‘Salariu decent, profesor motivat’, ‘Decont de navetă pentru navetişti’, ‘Şi personalul auxiliar contează’, ‘Puneţi preţ, nu dispreţ pe Educaţie’, ‘Decont de navetă pentru personalul nedidactic’, ‘Vrem fapte, nu vorbe’.
Potrivit liderului USLIP Iaşi, în judeţul Iaşi sunt în grevă peste 8.000 de cadre didactice şi nedidactice şi personal auxiliar. AGERPRES / (A – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă)