Un exerciţiu tactic pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de un cutremur va fi organizat joi, 25 mai, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara în localităţile Deva şi Şoimuş, în cadrul acţiunilor fiind prevăzute misiuni de salvare executate cu ambulanţe şi cu suportul unui elicopter SMURD.
‘Acţiunile salvatorilor se vor desfăşura pe durata a mai multor ore şi vor consta în simularea în timp real a unor situaţii care s-ar putea produce post-seism şi care necesită, printre altele, deplasarea şi intervenţia echipajelor de salvatori, a mijloacelor tehnice de căutare-salvare şi a autospecialelor, fiind folosite semnalele acustice şi luminoase. De asemenea, pentru salvare cu suport aero, la acest exerciţiu va acţiona şi un elicopter SMURD’, a informat miercuri ISU Hunedoara.
La exerciţiu, care va avea loc începând cu ora 08,30, vor participa toate subunităţile ISU Hunedoara, dar şi echipe din celelalte instituţii care fac parte din Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, cu rol în asigurarea măsurilor urgente în cazul producerii unor astfel de dezastre naturale.
Mai multe blocuri vechi de locuinţe din oraşul Aninoasa au fost afectate de cutremurele care au avut loc pe 13 şi 14 februarie în judeţul Gorj, cele două seisme, cu magnitudinile 5,2, respectiv 5,7 grade, fiind resimţite cel mai mult în localităţi din zona Văii Jiului.