Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit cu președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, cu prilejul vizitei de stat a acestuia în România.
Discuțiile s-au axat pe continuarea dezvoltării cooperării în plan bilateral și în contextul UE și NATO.
Cei doi demnitari au evidențiat caracterul privilegiat, cu valențe strategice, al relațiilor româno-germane, întemeiate pe un dialog politic consistent și o componentă economică solidă. Aceste relații sunt facilitate și potențate de puternicele legături interumane, în special prin contribuția comunității românești – în creștere – din Germania și cea a etnicilor germani din România.
Președintele Steinmeier și premierul Ciucă au subliniat și importanța menținerii unității europene și euroatlantice în asigurarea sprijinului pentru Ucraina.
Șeful Executivului român a apreciat activitatea celor peste 25.000 de companii cu participație germană din România și care fac din Germania primul investitor în economia românească, cu prezență în sectoare de vârf. În context, premierul a evocat potențialul de consolidare a cooperării în domenii precum infrastructură, inclusiv în transporturi și energie, energie verde, industria hidrogenului, industria auto, agricultură și industrie alimentară, economie circulară, materii prime critice, digitalizare, cercetare și inovare, industria de apărare, industria electronică și electrotehnică, semiconductori.
Premierul Ciucă a apreciat reiterarea de către președintele federal Steinmeier a sprijinului Berlinului pentru aderarea României la Spațiul Schengen.
Elemente de context:
Vizita de stat a președintelui federal în România, în perioada 24-26 mai 2023, are loc pe fondul unei dinamici crescute a contactelor politico-diplomatice româno-germane la cel mai înalt nivel. Aceasta va contribui la consolidarea parteneriatului special, cu valențe strategice, construit între România și Germania. Totodată, va impulsiona cooperări eficiente în cele mai diverse domenii de interes pentru țările noastre – politica europeană și cea externă, domeniile economic, energetic, militar, educațional, muncă și afaceri sociale.
Articolul Premierul Ciucă s-a întâlnit cu președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro