Muzeul Judeţean Botoşani găzduieşte, în perioada 25 mai- 15 iunie, în spaţiul Colecţiei de Artă, a treia ediţie a Festivalului de Caricaturi şi Epigrame ‘Cik Damadian’, eveniment organizat de filiala din Botoşani a Uniunii Armenilor din România, se arată într-un comunicat transmis de instituţia de cultură.
Potrivit sursei citate, evenimentul, organizat cu prilejul sărbătoririi zilei de 28 Mai, marcând înfiinţarea Primei Republici Armenia, are ca temă ‘Armenii, de la Ararat la Carpaţi…’.
‘Festivalul are drept scop promovarea comunităţii armene din România la scară naţională, prin forme simbolice identitare, fiind, în acelaşi timp, un omagiu adus marelui grafician şi caricaturist român de origine armeană, Hacik (‘Cik’) Damadian’, precizează Muzeul Judeţean.
Pe simeze sunt reunite lucrări semnate de caricaturişti din Armenia, Bulgaria, China, Cuba, Iran, Macedonia, Mexic, Muntenegru, Palestina, Peru, Polonia, România, Serbia, Siria, Thailanda, Ucraina şi Uruguay.
Festivitatea de premiere şi vernisajul caricaturilor vor avea loc sâmbătă, 27 mai, de la ora 12,00, la Colecţia de Artă din municipiul Botoşani.
Accesul publicului este gratuit, iar programul de vizitare va fi zilnic, între orele 9,00 şi 17,00. AGERPRES / (AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă)