Profesorul Tudor Dinu a afirmat, joi, la Bookfest, că Biserica e capabilă să asigure cofinanţarea pentru restaurarea unor monumente, dar, din păcate, bisericile din prima jumătate a secolului al XIX-lea îşi aşteaptă încă rândul pentru a fi renovate.
Tudor Dinu şi-a lansat, joi seară, volumul ‘Moda în Ţara Românească – Între Fanar, Viena şi Paris, 1800-1850’ la standul Humanitas din cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest.
El a arătat că, în procesul de documentare şi cercetare pentru scrierea lucrării amintite, prin studiul unor tablouri votive a urmărit ‘să pună în lumină importanţa acestui patrimoniu arhitectural şi artistic ecleziastic din perioada 1800 – 1850, foarte neglijat, caracterizat negativ ca o formă ultima decăderii’.
‘Drept care, am ţinut ca în capitolul introductiv, dedicat tablourilor votive, să ofer şi amănunte despre aceste biserici, despre farmecul lor discret, dar care ne cucereşte, despre arhitectura lor şi, sigur, să atragă atenţia asupra dezastrului care s-a produs mai ales în anii ’90 şi 2000, atunci când autorităţile statului nu mai controlau pe plan local Biserica şi s-au distrus zeci de tablouri votive. Am prezentat şi nişte mărturii triste ale acestei situaţii, să zicem. La o biserică din Dolj, unde existau singurele portrete ale unor căpitani ai lui Tudor Vladimirescu, acestea au fost înlocuite de un un judecător în robă, soţia lui într-un costum popular – de prost gust, aş zice eu -, un om de afaceri într-un costum multicolor’, a explicat Dinu.
Profesorul a mai arătat că, ‘totuşi, din fericire, în ultimii ani, lucrurile s-au mai îmbunătăţit, fondurile europene au făcut realmente minuni’.
‘Biserica e capabilă să asigure cofinanţarea pentru restaurarea unor monumente, dar, din păcate, bisericile din prima jumătate a secolului al XIX-lea îşi aşteaptă încă rândul. Nu sunt monumente prioritare, e de datoria noastră să le cunoaştem, să le conservăm, să le protejăm, până când vor fi renovate şi ele’, a spus profesorul.
De asemenea, a adăugat Tudor Dinu, cartea arată ‘strălucirea, puterea financiară şi bunul gust al aristocraţiei noastre’, ‘un capitol al istoriei noastre cu care ne mândrim’.
‘Da, căci am avut o aristocraţie. Spre deosebire de toţi ceilalţi balcanici, care, odată cu cucerirea otomană, şi-au pierdut propria aristocraţie, noi am avut o aristocraţie – sigur, o aristocraţie mixtă, greco-română, uneori e şi greu să îţi dai seama dacă erau români sau greci, după mai bine de un secol de căsătorii între familiile nobile din Fanar şi cele din Ţara Românească sau Moldova, mult sânge grecesc curgea în vinele şi al românilor şi respectiv al grecilor – care investeşte în haine frumoase, o aristocraţie că este receptivă la moda deopotrivă orientală şi occidentală. Este unul din capitolele istoriei noastre cu care ne mândrim. Şi eu niciodată nu am ascuns tarele noastre, problemele, mizeria existentă în Bucureşti sau aiurea, dar nu pot să nu mă bucur atunci când costumele noastre pot sta la înălţime, pot produce impresii la orice muzeu din lume, aşa cum costumele lui Ienăchiţă Văcărescu, când a mers la Curtea Imperială de la Viena, au produs uimire, admiraţie, savoare, ba chiar au contribuit la naşterea sau la consolidarea unei mode orientalizante. (…) E foarte important să conservăm toate tradiţiile, inclusiv orientale, lingvistice, literare, artistice, culturale, care fac ca cultura noastră să fie una mai bogată prin diversitate, nu prin unicitatea ei’, a mai spus Dinu.
Potrivit Humanitas, în volumul ‘Moda în Ţara Românească – Între Fanar, Viena şi Paris, 1800-1850’, Tudor Dinu – ‘folosindu-se de pitoreştile mărturii ale călătorilor străini, de cele mai reprezentative dintre cele circa 200 de portrete de şevalet din epocă păstrate în colecţiile muzeelor, de piesele de costum care au înfruntat timpul şi mai ales de tablourile votive din 141 de biserici, în care au fost zugrăvite peste o mie de chipuri – şi pe care le-a fotografiat el însuşi, adesea în condiţii dificile – analizează minuţios ‘fiecare piesă vestimentară, veche sau nouă, şi evoluţia ei în timp’.
‘Jupâni, logofeţi, vornici, medelniceri şi alţi boieri mari şi mici, înveşmântaţi în anterie, fermenele, cepchene şi giubele, cu işlice, calpace şi cealmale, juni în frac ori redingotă, cu joben sau pălărie, jupânese, postelnicese şi boieroaice în rochii somptuoase şi etalând bijuterii rafinate, dar şi ciobani, polcovnici, serdari şi căpitani, protopopi şi diaconi defilează în paginile acestei cărţi, într-o fastuoasă paradă a modei din anii 1800-1850’, precizează editura.
Tudor Dinu (n. 1978) este profesor doctor abilitat la Universitatea din Bucureşti, unde predă limba, literatura şi civilizaţia greacă, şi doctor honoris causa al Universităţii Democrit a Traciei (Grecia).
Lucrările sale dedicate unor chestiuni de filologie, istorie, civilizaţie greacă veche, bizantină şi postbizantină, dar şi elenismului din Ţările Române au fost tipărite în România, Grecia, Cipru, Franţa, Cehia, Letonia, Ucraina şi Georgia.
Totodată, Tudor Dinu a publicat traduceri atât din autori antici (Aristofan, Plutarh, Iamblichos, Seneca, Plinius Maior), cât şi moderni (Iannis Ritsos, Nikos Engonopoulos, Andreas Embirikos, Hristos Yannaras etc.).
Este fondatorul şi redactorul-şef al primei reviste româneşti de studii neoelene, ‘Neograeca Bucurestiensia’.
La Editura Humanitas a publicat volumele ‘Mihai Viteazul, erou al eposului grec’ (2008), ‘Dimitrie Cantemir şi Nicolae Mavrocordat – rivalităţi politice şi literare la începutul secolului XVIII (2011)’, ‘Bucureştiul fanariot. Biserici, ceremonii, războaie’ (2015), ‘Bucureştiul fanariot. Administraţie, meşteşuguri, negoţ’ (2017), ‘Oamenii epocii fanariote. Chipuri din bisericile Ţării Româneşti şi Moldovei’ (2018), lucrare distinsă, în varianta greacă, cu premiul Academiei din Atena.
În duminica de Florii a anului 2018 a fost înnobilat la Constantinopol de către Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care i-a acordat titlul bizantin de ‘archon hypomnematographos’.
