Traficul rutier va fi restricţionat de vineri, ora 16,00, până duminică, ora 23,00, pe strada Mătăsari, segmentul cuprins între strada Matei Voievod şi bulevardul Pache Protopopescu, cu ocazia evenimentului cultural ‘Femei pe Mătăsari’, care va consta în concerte, prezentări de modă şi spectacole de teatru, expoziţii şi ateliere de lucru.
‘Organizatorul va permite accesul auto al riveranilor, precum şi cel al autospecialelor destinate situaţiilor de urgenţă’, informează un comunicat al Brigăzii Rutiere a Capitalei.
Poliţia solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să respecte semnalele, indicaţiile şi dispoziţiile poliţiştilor rutieri şi să evite pe timpul deplasării manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.