Primarul Braşovului, Allen Coliban, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, semnarea unui contract cu Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) pentru realizarea unui concurs de soluţii pentru reconversia fostei platforme industriale Rulmentul, care are o suprafaţă de 36 de hectare.
Conform contractului, OAR se va implica în tot ceea ce înseamnă pregătirea concursului, elaborarea temei, a regulamentului, estimarea costurilor, selectarea juriului internaţional şi desfăşurarea concursului propriu-zis.
În urma competiţiei, câştigătorii vor trebui să elaboreze Planul Urbanistic Zonal, proiectul peisagistic şi proiectul pentru unul dintre obiectivele aflate pe platformă.
Termenul pentru organizarea concursului de soluţii este 31 decembrie 2023.
Valoarea contractului dintre primărie şi OAR este de 270.000 de lei, la care se adaugă TVA.
‘Este foarte important când abordăm un astfel de subiect, o astfel de temă – 36 de hectare aflate în zona locuită a Braşovului, 36 de hectare încărcate de istorie, istorie industrială şi afectivă, fosta platformă Rulmentul – este esenţial să apelăm la specialişti şi să avem un concurs de soluţii, care să beneficieze de creativitatea celor mai de renume arhitecţi, atât din plan naţional, cât şi din plan internaţional. De ce asta? Pentru că nu vorbim doar despre o clădire, ci despre un ansamblu, un ansamblu care beneficiază deja de un studiu istoric şi care ne indică ce din fosta platformă ar trebui păstrat, ce ar trebui transformat şi ce ar trebui eliminat. Totodată, creativitatea arhitecţilor va da răspuns cu privire la funcţiunile pe care această platformă le poate îngloba, fie că vorbim despre spaţii verzi, despre infrastructură educaţională, infrastructură culturală, infrastructuri de recreere’, a precizat primarul Allen Coliban.
Pentru reconversia fostei platforme industriale Rulmentul există o finanţare europeană atrasă de Primăria Braşov în anul 2020, pentru realizarea documentaţiilor.
Anterior, în 2019, în timpul fostei administraţii PNL a oraşului, o firmă angajată de Banca Mondială în contractul de asistenţă tehnică pentru dezvoltare urbană încheiat cu Primăria Braşov a prezentat trei scenarii aplicabile pentru regenerarea urbană a zonei fostei uzine Rulmentul.