Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria, fondat în data de 29 mai 1993 de un grup de intelectuali români cu scopul studierii istoriei, culturii şi vieţii tradiţionale a comunităţii româneşti din statul vecin, a împlinit, luni, 30 de ani de la înfiinţare, a anunţat directorul institutului, Maria Berényi.
‘În urmă cu 30 de ani, un grup de intelectuali români din Ungaria, entuziaşti şi inimoşi, şi-au înfiinţat Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria. Un proiect de mare anvergură intelectuală, care a necesitat un efort enorm şi o perseverenţă ieşită din comun pentru a transforma o idee îndrăzneaţă într-un succes. Iată, au trecut 30 ani de când ne-am înfiinţat această instituţie cultural-ştiinţifică. În ultimul deceniu al secolului al XX-lea, aspiraţia intelectualilor români de pe aceste meleaguri de a-şi înfiinţa un Institut propriu era justificată deja de remarcabilul potenţial creator de care acest colectiv a dat dovadă, parcurgând numărul, calitatea şi diversitatea tematică a lucrărilor publicate până azi. Prin actul de constituire al Institutului, de fapt am instituţionalizat eforturile disperate ale predecesorilor noştri, care voiau să-şi unească forţele spirituale într-o formă organizată şi legitimă’, a arătat Maria Berényi, pe Facebook.
Potrivit directoarei, în cei 30 de ani de existenţă, Institutul a încercat să devină şi să rămână un promotor al căutărilor creatoare, inovatoare a comunităţii româneşti din Ungaria, membrii acestuia depunând eforturi susţinute în scopul cunoaşterii identităţii.
‘Acum conştientizez ce înseamnă cei 30 de ani de când am fost numită (pe 29 mai 1993) director la un institut, de fapt, inexistent, pe care l-am făcut apoi împreună cu colegii să funcţioneze. Şi care mai există doar, pentru că noi, câţiva ‘încăpăţânaţi’, ştim că instituţia este o realitate transcendentă insului, aşa că ne-am simţit obligaţi s-o ţinem în viaţă. Am ţinut-o împotriva multor împrejurări ostile şi nefavorabile. În această perioadă de 30 de ani, în funcţia de director, am putut să fiu consecventă în multe chestiuni mulţumită încrederii şi ajutorului colegilor mei, care au stat alături de mine, în bune şi rele. Doresc să le mulţumesc pentru devotamentul, ajutorul şi solidaritatea acelor cercetători care, an de an, au fost alături de Institut, au susţinut cu prelegeri simpozioanele, au publicat regulat în publicaţiile noastre. Mulţumesc, de asemenea şi acelora care au avut un oarecare aport în cei 30 de existenţă a Institutului. Adresez un cuvânt de mulţumire şi colegilor, prietenilor din România, căci au răspuns mereu cu generozitate solicitărilor noastre’, a arătat Maria Berényi.
Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria este o instituţie ştiinţifică şi culturală, iar în cadrul acestuia funcţionează patru secţii: etnografie, lingvistică-literatură, istorie şi artă.
Activitatea ştiinţifică depusă de către intelectualii grupaţi în jurul acestui proiect ‘constituie una dintre cele mai importante realizări spirituale din ultimele decenii ale comunităţii româneşti din Ungaria’, după cum consideră Maria Berényi.
Cercetătorul a arătat că Institutul şi-a orientat activitatea în două direcţii principale: una de cercetare ştiinţifică pe tărâm istoric, demografic, filologic, istorico-literar, lingvistic, etnografic-etnologic, artistic etc., iar alta, de valorificare a rezultatelor cercetărilor din aceste domenii, prin publicaţii periodice proprii şi prin cărţi.
În acelaşi timp, Institutul a organizat anual manifestări ştiinţifice de prestigiu, sesiuni de comunicări şi mese rotunde cu participanţi din ţară şi peste hotare, iar publicaţiile anuale ale Institutului au devenit cele mai prestigioase publicaţii de specialitate ale comunităţii româneşti din Ungaria, a căror certă notorietate ştiinţifică a dus la o bună apreciere şi peste hotare. Astfel s-a ajuns ca publicaţiile Institutului să fie folosite şi în învăţământul românesc din Ungaria, în domeniul ‘Cultură şi civilizaţie românească’.
Până acum, acest institut a editat sau a finanţat 105 de publicaţii şi a organizat 29 simpozioane internaţionale, întreţine relaţii de colaborare cu unităţi similare din ţară şi străinătate, cu diverse şcoli, instituţii socio-culturale şi administrative.
‘Munca de cercetare îşi are sensul mai ales dacă rezultatul acesteia este întruchipat în studii publicate în reviste, periodice, monografii etc. Institutul pe acest teren a oferit multiple posibilităţi colaboratorilor săi. Anual a editat publicaţiile Simpozion, Izvorul şi Lumina. Pe lângă publicaţiile amintite, unde apar scrieri istorice, etnografice, lingvistice şi literare, Institutul a scos de sub tipar, în 1998, volumul Bibliografie. Lucrarea e concepută ca o bibliografie generală întrunind aproape toate lucrările colaboratorilor, concretizate în cărţi, studii şi articole, apărute în reviste de specialitate, în periodice cultural-ştiinţifice din ţară şi străinătate până la finele anului 1997. Studiile mai voluminoase ale cercetărilor au fost publicate în volumul bilingv Annales, ediţiile 1996 şi 2000. În afară de publicaţiile amintite, Institutul a publicat monografiile comunelor Chitighaz (1993), Bătania (1995) , Micherechi (2000) şi Săcal (2013). În aceste cărţi este prezentată istoria, etnografia, cultura, muzica şi limba românilor din localităţile respective’, a subliniat cercetătorul.
Din anul 1991, cercetătorii români din Ungaria şi-au propus organizarea anuală a câte unui simpozion, ca forum de prezentare şi dezbatere a problemelor principale care preocupă comunitatea românească din Ungaria şi a organizat manifestări omagiale la aniversarea personalităţilor româneşti marcante din Ungaria.
‘Cercetările şi publicaţiile Institutului se angajează la asumarea valorilor din trecut şi prezent. Se aduc sub lumină momentele esenţiale ale culturii comunităţii româneşti din Ungaria, abordându-le din mai multe unghiuri. Prin aceste eforturi sperăm să evidenţiem diverse faţete ale felului nostru de a fi: de la limbaj la comportament, de la credinţa noastră religioasă la atitudinea morală etc. Trăind într-o lume traversată de conflicte interetnice şi de crize identitare, trebuie să spun, provocarea a existat mereu şi ea a fost cea care ne-a disciplinat şi ne-a întărit pentru a merge mai departe. Institutul a făcut eforturi eroice, uneori chiar disperate, pentru a se menţine pe linia de plutire, ca să supravieţuiască. Este unul din rarele exemple când fapta a mers înaintea vorbelor, menţinându-şi pe parcursul anilor rolul pe care şi l-a asumat, nobil, dar deloc simplu’, a precizat Maria Berényi.
Indiferent de perspectiva din care poate fi privită această perioadă de activitate, a mai arătat Maria Berényi, este cert că acest Institut pentru românii din Ungaria ‘a constituit o probă a capacităţii de regenerare etnică şi culturală’.
