Buzău, 29 mai / Agerpres/- Una dintre cele mai importante donaţii de care Muzeul Judeţean s-a bucurat în ultimele decenii vine de la artista română Liana Axinte şi constă în patru lucrări de artă cu o valoare estimată de peste 40.000 de euro.
Liana Axinte s-a născut la Ploieşti în anul 1943, este absolventă, în 1968, a Institutului de Arte Plastice N. Grigorescu din Bucureşti, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din 1970 şi din 1984 devine membră a Asociaţiei Artiştilor Germani. Patru dintre lucrările sale au fost donate luni Muzeului Judeţean Buzău, pentru a fi păstrate şi expuse publicului larg.
‘Astăzi a ajuns la Muzeul Judeţean Buzău, tocmai din Germania, una dintre cele mai importante donaţii pe care instituţia noastră a primit-o în ultimele decenii. Este vorba despre patru lucrări de artă: Cealaltă casă, Cu toate pânzele sus, Construcţie, La mere oise in Luna, cu o valoare totală de peste 40.000 euro, semnate Liana Axinte. Donaţia a fost făcută chiar de către artista româncă, aflată începând cu anul 1982 în Germania. Cu lucrări expuse la diferite expoziţii personale şi de grup în România, Germania, Franţa, Italia, Spania, fosta Republică Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, fosta Republică Iugoslavia, Bulgaria şi URSS, Liana Axinte s-a stabilit în Germania, unde încă din anul 1984 a devenit membră a Asociaţiei Artiştilor Germani. În prezent lucrări ale artistei se regăsesc în parcuri şi clădiri publice, în muzee şi colecţii private din România, Germania, Ungaria, Franţa, Canada etc.’, a transmis Muzeul Judeţean Buzău.
Cele patru opere de artă aparţinând artistei vor face parte din expoziţia de bază a muzeului.
‘Opere de artă semnate Liana Axinte pot fi admirate şi în cadrul expunerii de la Muzeul în aer liber ‘Tabăra Măgura’, unde artista a creat în 1970 şi 1975. Lucrările ajunse astăzi la Muzeul Judeţean Buzău vor face obiectul unei prezentări temporare, urmând ca ele să întregească spaţiile expoziţionale de bază’, informează Muzeul Judeţean Buzău.