O femeie în vârstă de 50 de ani a căzut, marţi, într-o hazna în localitatea Gheorghe Doja, dar cu toate eforturile pompierilor sosiţi la faţa locului, aceasta a intrat în stop cardio-respirator şi a fost declarată decedată, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa.
La locul evenimentului a intervenit Detaşamentul de pompieri Slobozia cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială de descarcerare. În sprijinul acestora au acţionat şi un echipaj al SAJ Ialomiţa (tip C) şi elicopterul SMURD Bucureşti.
‘Victima, o persoană de sex feminin cu vârsta de aproximativ 50 de ani, a fost extrasa din hazna, însă se afla în stop cardio-respirator. Deşi au fost începute imediat manevrele de resuscitare, din păcate aceasta nu a răspuns, fiind declarat decesul’, se arată într-un comunicat remis de ISU Ialomiţa. AGERPRES / (AS – autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frăţilă)