AcasăStiri generaleIaşi: Doi cetăţeni egipteni care voiau să intre ilegal în ţară, opriţi...

Iaşi: Doi cetăţeni egipteni care voiau să intre ilegal în ţară, opriţi la frontieră

Un bărbat a sesizat poliţiştii de frontieră de la Albiţa că a luat doi cetăţeni la ocazie din Chişinău şi nu vor să mai coboare din maşină, iar la control s-a constatat că erau egipteni şi voiau să intre ilegal în ţară, informează, miercuri, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

‘În data de 30 mai a.c., în jurul orei 00.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, în punctul de efectuare a controlului coordonat al autorităţilor Poliţiei de Frontieră de pe sensul de intrare România, persoane fizice, s-a prezentat un cetăţean român care a semnalat faptul că în autoturismul propriu, aflat la o distanţă de aproximativ 500 metri anterior liniei de control, se află doi cetăţeni de sex masculin, străini, nevorbitori de limba română, pe care i-a luat la ocazie din Chişinău, către România, care n-au documente de călătorie asupra lor şi care refuză să coboare din maşină’, precizează Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

Poliţişti de frontieră s-au deplasat la autoturismul indicat, le-au cerut bărbaţilor să se legitimeze şi pentru că aceştia nu aveau documente de identitate asupra lor, i-au condus pe cei doi bărbaţi la sediul Poliţiei de Frontieră Albiţa, în vederea stabilirii identităţii, continuării cercetărilor şi clarificării situaţiei.

‘În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei doi bărbaţi sunt de origine egipteană, în vârstă de 24, respectiv 27 de ani şi că intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat a României, prin eludarea controlului de frontieră şi să ajungă în Bucureşti, unde să-şi găsească un loc de muncă’, mai anunţă Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

Poliţiştii efectuează în acest caz cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

În baza Acordului de Readmisie, bărbaţii au fost preluaţi de către autorităţile de frontieră din Republica Moldova în vederea continuării cercetărilor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks