Acasă55Ciolacu: Nu s-au luat în calcul foarte bine parametrii şi indicatorii privind...

Ciolacu: Nu s-au luat în calcul foarte bine parametrii şi indicatorii privind învăţământul în Legea 153

Criza socială este un decont acumulat în ani şi totodată nu s-au luat în calcul foarte bine parametrii şi indicatorii în ceea ce priveşte învăţământul când s-a făcut Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a declarat miercuri preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, lider al PSD.

‘Cu toţii am avut de învăţat ceva. Îmi pare rău că au avut de suferit copiii şi părinţii din această incertitudine. Este un decont, ca să fim corecţi, un decont pentru nişte fapte sau nişte decizii luate de către mine sau de către actualul prim-ministru, Nicolae Ciucă. Este un decont acumulat în câţiva ani şi neglijat de anumite persoane, nu eu sau Nicolae Ciucă, care ne-a venit la plată. Nu e nici primul nici ultimul, după cum bine ştiţi. Sunt lucruri pe care le-am înţeles şi eu foarte bine acum de la liderii de sindicat, de unde s-a acumulat această criză socială. Au fost nişte decizii greşite, la un moment dat. Nu a fost bugetul cel mai mic, nominal a fost mai mare. (…) Cred cred că s-au acumulat şi nu s-au luat în calcul foarte bine parametrii şi indicatorii în ceea ce priveşte învăţământul când s-a făcut Legea 153. Acolo s-a pornit această nemulţumire’, a declarat Ciolacu la Parlament.

La finalul negocierilor la Guvern, Marcel Ciolacu a precizat că majorările vor fi cuprinse în noua lege a salarizării.

‘O să fie o nouă lege a salarizării care se va aplica etapizat, că nu se dublează bugetul României începând de anul viitor. Şi atunci am convenit ca, în maximum trei ani, această lege să fie pusă în aplicare în ceea ce priveşte sistemul de învăţământ şi în primul an să se ţină cont de această creştere, care este în avans de anul acesta. Nu vorbeşte nimeni de o majorare de 60%, în primul rând. În acest moment s-au dat 1.000 de lei brut pentru fiecare persoană din corpul didactic. (…) Când intră în aplicare legea salarizării, se ţine cont în această sumă, nu se măreşte peste această sumă. Din acea primă tranşă de 40% se va lua în calcul această sumă de 1.000 de lei şi 400 de lei la personalul auxiliar’, a explicat liderul PSD.

Potrivit acestuia, primele tranşe se suportă din bugetul actual al Ministerului Educaţiei, urmând ca la rectificare această sumă să fie completată.

‘Este evident că am avut o problemă, o criză socială îndreptăţită cu profesorii. Şi atunci vom găsi soluţiile ca să acoperim această sumă. Până în momentul acesta lucrurile sunt gestionabile’, a adăugat Ciolacu.

Întrebat dacă nu vor fi încurajate alte categorii sociale pe viitor, Marcel Ciolacu a spus: ‘Cred că trebuie să fim conştienţi că în acest moment profesorii au fost îndreptăţi. (…) Anvelopa va rămâne o discuţie pe care o vom avea cu Comisia şi în noua lege a salarizării pe care o avem de pus în aplicare ca jalon până la 1 ianuarie’.

‘În acest moment ne-am elucidat fiecare ce doreşte şi care sunt posibilităţile. Ştiţi foarte bine că erau nişte cereri care, la un moment dat, nu puteau fi acoperite. (…) În acest moment vorbim de ceva sustenabil’, a precizat Ciolacu, care a adăugat că ‘în acest moment la Sănătate s-au făcut nişte paşi imenşi’.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat că noua lege a salarizării nu va însemna numai măriri de salarii, ci o să vină şi anumite reguli de performanţă. ‘Noi atragem nişte bani de la UE şi câteodată facem greşeala să vorbim numai de bani. Trebuie să vorbim şi de reforme’, a subliniat el.

În context, Marcel Ciolacu a susţinut că nu ţine la ‘impozitul progresiv’, ci că a ‘demonstrat întreaga omenire că direcţia corectă este impozitarea progresivă, în afară de Rusia şi încă un stat’.

Guvernul va adopta joi, prin ordonanţă de urgenţă, creşterea salariilor prevăzute în Legea 153/2017 cu 1.000 lei brut lunar pentru personalul didactic, reprezentând un avans din creşterea pe grila din viitoarea lege a salarizării, care se va aplica de la 1 ianuarie 2024, se arată într-un comunicat al Executivului.

Anunţul Guvernului a venit în urma întâlnirii pe care prim-ministrul Nicolae Ciucă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu şi ministrul Educaţiei, Ligia Deca, au avut-o la Palatul Victoria, miercuri, cu liderii sindicatelor din educaţie pe tema revendicărilor acestora.

Pentru personalul nedidactic din învăţământ, creşterea salarială va fi de 400 de lei brut lunar.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks