Publicul iubitor de artă este invitat şi în acest sfârşit de săptămână, la Timişoara – Capitală Europeană a Culturii, la o gamă variată de manifestări, în program figurând concerte, expoziţii, dar şi evenimente ale minorităţii şvabilor bănăţeni, care colorează peisajul multicultural şi multietnic local.
* Vineri, de la ora 19,00, cea de-a XLVII-a ediţie a Festivalului Internaţional ”Timişoara Muzicală” îşi încheie reprezentaţiile cu un concert extraordinar, la Biserica Millenium din Timişoara, unde Orchestra simfonică şi Corul ‘Ion Românu’ ale Filarmonicii Banatul, alături de Corul pe voci egale al Liceului de Artă ‘Ion Vidu’, se reunesc sub bagheta maestrului Gabriel Bebeşelea şi Cristian Spătaru. În program, figurează ‘War Requiem, op. 66 de B. Britten.
* La Sala Barocă a Muzeului Naţional de Artă Timişoara (MNArT) va fi vernisată, vineri, la ora 12,00, expoziţia ‘Banater Deutsche Maler’ / ‘Pictori germani din Banat’, care va vorbi despre contribuţia pe care şvabii bănăţeni au avut-o la îmbogăţirea acestui spaţiu multietnic şi multicultural, începând cu secolul XVIII, până în perioada contemporană.
Expoziţia este organizată cu susţinerea Forumului Democrat al Germanilor din Banat, sub egida celei de a XVI-a ediţii a Zilelor Culturale ale Germanilor din Banat, având ca motto ‘Împreună, în Capitala Europeană a Culturii’.
Cunoscuţi în regiune sub denumirea de şvabi, germanii au adus în acest spaţiu limitrof al imperiului, odată cu relocarea din perioada habsburgică, o bogată moştenire culturală din Europa Centrală, contribuind astfel la conturarea melanjului cultural caracteristic regiunii, alături de români, unguri, sârbi şi evrei.
Printre artiştii care semnează lucrările incluse în această expoziţie se numără: Franz Ferch, Emil Lenhardt, Adolf Humborg, Anselm Wagner, Oskar Szuhanek, Tiberiu Bottlik, Karoly Brocky, Johann Walder şi Ştefan Jager.
Operele de artă, provenite din colecţiile patrimoniului muzeal, cartează decursul antropocentrismului în arta bănăţeană, începând cu portretele din secolele XVIII şi XIX ale artiştilor care se raportau la curentul academist promovat de Academia de Arte de la Viena, până la lucrări realizate la mijlocul secolului trecut, care reflectă propaganda epocii respective. Între acestea, se disting rafinatele acuarele şi desene realizate de Ştefan Jager, supranumit şi ‘pictorul şvabilor’, care surprind cutumele şi vestimentaţia germanilor din spaţiul rural bănăţean.
De asemenea, autoportretele realizate de aceşti artişti oglindesc o imagine onestă a creatorilor operelor de artă, subliniind prezenţa lor pe scena culturală a regiunii.
Expoziţia va fi deschisă publicului în Galeria L, până în data de 20 iulie, şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 13,00 – 21,00.
Vor fi zile pline pentru comunitatea germană, care a pregătit un adevărat festival al tradiţiilor, până duminică, cu concerte, expoziţii, spectacole de teatru, în Piaţa Unirii din Timişoara.
* Muzeul Naţional al Banatului menţine deschise porţile pentru expoziţiile permanente Ştefan Popa Popa’s, alături de ‘Istoria militară a Banatului’, precum şi pentru expoziţia temporară ‘Prinţ şi Sultan. Decenii de război şi fronturi fluctuante la hotarele sublimei Porţi’.
De la ora 20,00 are loc vernisajul expoziţiei ‘Dans Nomad Retrospectiv’, precedat de spectacolul cu acelaşi titlu, de la ora 19,00.
Muzeul Naţional de Artă Open View prezintă ‘Anamorfoze’ din colecţia artistului Dorel Tulcan. O atracţie deosebită rămâne expoziţia temporară ‘Apogeul Artei Preistorice Europene Cultura Cucuteni’, dar şi expoziţiile permanente ‘Artă Bănăţeană şi Artă Modernă Românească’; ‘Artă Europeană – Fondul Ormos Zsigmond’; Colecţia ‘Corneliu Baba’.
Muzeul Satului Bănăţean Timişoara aduce în atenţia publicului expoziţia etnografică permanentă ‘Ceramică, ţesături, port, podoabe’ şi ‘Paştele în Banat – Oul Pascal’.
* Festivalul ‘Viva la strada’ iese la Bastionul Maria Theresia cu ‘Uriaşii G. C. Garrigues del Lleida’, începând cu ora 19,00, o atracţie pentru cei mici şi cei mari, prezentat de Teatrul pentru Copii Merlin.
* Sâmbătă şi duminică vor fi două zile cu ‘Tramvaiul Poeziei’ prin Timişoara, care va efectua cinci călătorii, pe trei trasee, alături de poeţii Svetlana Cârstean, Moni Stănilă, Alina Purcaru, Radu Vancu şi Andrei Dosa, în tramvaiul desenat de artistul Dan Perjovschi.
Călătoriile oferă ocazia unei incursiuni în lumea poeziei contemporane, pentru a crea o experienţă inedită a redescoperirii lecturii.
Tramvaiul Poeziei are un program special de weekend, fără opriri în staţii, cu pornire din Depoul STPT de la ora 12,00.
* Sâmbătă, va fi din nou boatparty ‘AnonimTM’ pe vaporaşul Pelican de pe Canalul Bega, cu o tură dus-întors Timişoara – Sânmihai. Distracţia începe la ora 14,00, iar vaporaşul va pleca un ceas mai târziu. Întoarcerea este estimată la ora 18,00, dar evenimentul continuă pe mal.