Doi jandarmi vâlceni, care luni au salvat un bărbat din Râmnic care voia să-şi dea foc, au fost felicitaţi de conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) pentru intervenţia lor promptă, care au dus la evitarea unei noi tragedii, au transmis, marţi, reprezentanţii instituţiei.
‘Ieri, 5 iunie 2023, plutonier Ungureanu Rareş şi sergent major Dumitrică Ilie au fost parte a unei acţiuni comune de intervenţie desfăşurate de jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea şi poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, care au răspuns prompt unui apel la numărul unic de urgenţă 112 care semnala un bărbat care ameninţa că îşi dă foc. Ajunse la locaţie, forţele de ordine au găsit un bărbat în vârstă de 56 de ani, care se stropise cu benzină, având hainele complet îmbibate de substanţa inflamabilă. Bărbatul ţinea ferm în mână o brichetă şi ameninţa să-şi pună în aplicare gestul extrem. În timp ce o parte a echipei dialoga cu bărbatul în încercarea de a-l calma şi de a-l convinge să renunţe la gestul sinucigaş, plutonierul Ungureanu Rareş a observat oportunitatea de a interveni şi a acţionat prompt. Cu sprijinul colegilor de la Poliţie, care se aflau la faţa locului şi a sergentului major Dumitrică Ilie, Rareş s-a apropiat discret prin spatele bărbatului şi a reuşit să-l imobilizeze. Această acţiune coordonată şi efortul comun al jandarmilor şi poliţiştilor au dus la prevenirea actului sinucigaş şi la salvarea vieţii bărbatului aflat în pericol’, a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Vâlcea, George Tacale.
În urmă cu două săptămâni, un tânăr de 19 ani a decedat după ce s-a autoincendiat în apropierea unei şcoli din Râmnic, în faţa unei săli de jocuri, autorităţile alertate de trecători nemaiputând face nimic pentru a-i salva viaţa.
De asemenea, pe 2 iunie, un alt tânăr, din comuna Voiceşti, a încercat să se sinucidă prin autoincendiere. Reprezentanţii Poliţiei Vâlcea au precizat că acesta a fost transportat cu un elicopter SMURD la un spital din Craiova cu arsuri pe circa 25% din suprafaţa corpului după ce şi-a turnat combustibil pe el şi şi-a dat foc, dar s-a aruncat la scurt timp într-o baltă din apropiere. AGERPRES / (AS -autor: Ramona Dincă, editor: Marius Frăţilă)