Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a invitat marţi firmele italiene să investească în domeniul construcţiilor, menţionând că acest sector va fi unul strategic pentru România în perioada următoare.
Precizările au fost făcute cu ocazia recepţiei organizate de Ambasada Italiei la Bucureşti, în contextul Zilei Naţionale a Republicii Italiene.
În ce priveşte comerţul bilateral, Italia este al doilea cel mai important partener comercial al României. Există de asemenea o tendinţă ‘ascendentă’ a schimburilor comerciale, iar anul 2022 a marcat ‘un record istoric’ în domeniu, a afirmat Marcel Ciolacu.
‘Totodată, apreciem că există în continuare un potenţial semnificativ de dezvoltare a relaţiilor economice şi comerciale, precum şi a investiţiilor italiene în România. Mă gândesc în primul rând la domeniul construcţiilor, care va fi unul dintre sectoarele strategice în perioada următoare pentru noi. Avem fonduri europene importante la dispoziţie pe baza cărora ne vom dezvolta infrastructura în anii următori. De aceea, fac un apel către firmele italiene să vină să se implice în ţara noastră. În egală măsură, cred că şi firmele româneşti se pot implica mai mult pe piaţa italiană, pentru că, aşa cum am discutat şi în recenta vizită oficială pe care am avut-o la Roma, sunt foarte multe oportunităţi şi proiecte în ţara dumneavoastră’, a mai spus el.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a adăugat că, de-a lungul timpului, România şi Italia au reuşit să construiască o relaţie ‘bazată pe încredere reciprocă’ şi solidaritate. În acest sens, a reamintit că medicii şi asistentele din România au oferit ‘fără ezitare’ ajutor Italiei în timpul pandemiei.
Potrivit acestuia, relaţia bilaterală ‘privilegiată’ este confirmată de cooperarea ‘exemplară’ în cadrul Uniunii Europene şi al NATO, în special în contextul de securitate ‘extrem de volatil’, marcat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
‘Suntem determinaţi să continuăm această colaborare pe multiple sectoare pentru a avansa obiectivele de interes comun’, a spus el.
Ciolacu a mai precizat că relaţiile bilaterale sunt susţinute prin parteneriatul strategic consolidat, perfectat în urmă cu 15 ani.
El a mai afirmat că românii care trăiesc în Italia şi italienii prezenţi în România acţionează ca un ‘liant puternic’, oferind ‘un caracter unic’ relaţiilor bilaterale. El s-a declarat mândru de ‘importanta comunitate românească’ din Italia şi de modul în care aceasta s-a integrat şi aduce ‘valoare adăugată şi cinste’ ambelor state.
‘La 2 iunie 1946 a fost programată Republica Italiană, eveniment de primă importanţă în istoria Italiei contemporane, pentru că a marcat revenirea la o formă de guvernare de tip republică şi ataşamentul poporului italian faţă de democraţie şi restabilirea păcii pe continentul nostru. Îmi face, astfel, o deosebită plăcere să adresez cu această ocazie cordiale felicitări, însoţite de cele mai alese gânduri tuturor cetăţenilor italieni şi importantei comunităţi italiene din România. Aniversăm astăzi, de asemenea, un partener strategic important şi un prieten apropiat al României’, a subliniat preşedintele Camerei Deputaţilor.