AcasăStiri generaleNicuşor Dan: Cererile de oprire a lucrărilor de pe străzile Icoanei nr....

Nicuşor Dan: Cererile de oprire a lucrărilor de pe străzile Icoanei nr. 2-8 şi Visarion nu au fost soluţionate de parchete

Cererile Municipalităţii de oprire a lucrărilor de pe străzile Icoanei nr. 2-8 şi Visarion nu au fost soluţionate de parchete, a declarat, miercuri, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

‘La Icoanei 2-8, sesizarea noastră către Parchet este din noiembrie 2022. Au trecut şapte luni de când am făcut sesizarea şi nu a fost soluţionată. Adică, eu, primarul municipiului Bucureşti, am spus parchetului: ‘Acolo este o construcţie fără autorizaţie. Vă rog să o opriţi’ şi parchetul n-a zis nici că-i cu autorizaţie, nici că este fără autorizaţie. Am făcut cerere de audienţă, mi s-a respins. Am revenit de mai multe ori, am făcut o acţiune civilă, prin care am solicitat oprirea lucrărilor pe cale de ordonanţă preşedinţială şi instanţa civilă a spus că consideră că e o chestiune care ţine de penal. La Visarion situaţia este identică, cu diferenţa că lucrările au început puţin mai târziu, adică, dacă nu mă înşel, în ianuarie sau februarie. În momentul în care au început lucrările, la fel, m-am adresat parchetului’, a spus Nicuşor Dan într-o conferinţă de presă.

Potrivit edilului general al Capitalei, în speţa Visarion, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 şi-a declinat competenţa către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

‘Pentru clădirea din Icoanei 2-8 am iniţiat o acţiune civilă inclusiv împotriva Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, prin care am solicitat revenirea la situaţia iniţială, iar printre cei care să fie obligaţi în solidar la repararea acestui prejudiciu să fie inclusiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului’, a menţionat Nicuşor Dan.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks