Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a lansat campania ‘Ai grijă în ce ape te scalzi’, pentru a preveni scăldatul în locuri neamenajate în acest scop.
Inspectorul şef al ISU Neamţ, colonelul Mihai Ciprian Mitrea, a declarat că ideea acestei campanii a venit ca urmare a creşterii numărului de victime soldate în rândul copiilor din cauza scăldatului în astfel de locuri.
‘Vremea caldă din sezonul estival îi îndeamnă pe oameni la scăldat, însă, pentru evitarea unor adevărate drame, este foarte important ca scăldatul să se facă doar în locuri special amenajate pentru înot! Condiţiile de înot pot fi imprevizibile în râuri, iazuri, lacuri sau în mare. În cele multe situaţii, curentul puternic, adâncimea apei şi teribilismul stau la baza unui scenariu dramatic! Chiar şi persoanele care înoată bine pot obosi, pot avea crampe musculare sau pot fi prinse într-un curent de apă’, a declarat inspectorul şef al ISU Neamţ, colonelul Mihai Ciprian Mitrea.
În perioada 2020 – 2023, în judeţul Neamţ au murit 48 oameni înecaţi, între care 7 copii.
Ultima tragedie s-a produs pe data de 4 iunie, atunci când o fată în vârstă de 13 ani a decedat după ce s-a înecat în râul Siret, pe raza localităţii Doljeşti.