Tribunalul Bucureşti a respins vineri cererea depusă de o femeie, prin care solicita să fie declarată ilegală greva din Educaţie.
Potrivit deciziei instanţei, cererea a fost respinsă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
De asemenea, femeia a fost obligată la plata sumei de 1.760 lei către Federaţia Naţională Sindicală ‘Alma Mater’, reprezentând cheltuieli de judecată sub forma onorariului de avocat.
Hotărârea nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Conform portalului instanţelor, acţiunea a fost introdusă de Adela Sorinela Safta, având ca obiect ‘constatarea nelegalităţii grevei’, fiind îndreptată împotriva a patru sindicate:
*Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ;
*Federaţia Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’;
*Uniunea Sindicatelor Europene din Educaţie;
*Federaţia Naţională Sindicală ‘Alma Mater’.
Greva generală din educaţie a fost declanşată în data de 22 mai, principala revendicare fiind creşterea salariilor. Liderii federaţiilor sindicale au respins propunerea Guvernului privind creşterea salariilor cu 1.000 lei brut lunar pentru personalul didactic şi cu 400 de lei pentru personalul nedidactic din învăţământ.