Cursurile la Şcoala Gimnazială ‘Ionel Teodoreanu’ se vor desfăşura exclusiv online, după ce două cadre didactice şi un elev au fost confirmaţi pozitiv cu COVID-19, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4, transmis, miercuri, AGERPRES. ‘Primăria Sectorului 4 a dispus, în regim de urgenţă, măsuri de dezinfecţie a clădirii în care funcţionează Şcoala Gimnazială ‘Ionel Teodoreanu’, după ce în cursul zilei de astăzi două cadre didactice şi un elev au fost confirmaţi pozitiv la SARS-COV 2. În aceste condiţii, la recomandarea Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti, unitatea de învăţământ a intrat în scenariul roşu de funcţionare în condiţii de pandemie’, a informat sursa citată. Potrivit comunicatului, măsuri de dezinfecţie au fost luate şi la şcolile gimnaziale nr. 308 şi nr. 190, după ce miercuri câte un elev a primit confirmarea infectării cu coronavirus, iar cursurile la clasele din care făceau parte cei doi copii au fost sistate fizic, colegii lor urmând să înveţe în sistem online în următoarele 14 zile. Autoritatea locală anunţă că va asigura şi testarea tuturor cadrelor didactice care au luat contact cu elevii şi va implementa orice altă măsură ce se va impune. Măsurile au fost dispuse împreună cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi cu Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, în baza Ordinului nr. 5.487/1.494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-COV-2, potrivit căruia la apariţia într-o clasă din unitatea de învăţământ a unui caz confirmat de îmbolnăvire se suspendă cursurile clasei respective pentru o perioadă de 14 zile. Conform aceluiaşi ordin, în situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca orele pentru elevii din schimbul următor să se desfăşoare. La apariţia a trei cazuri confirmate de îmbolnăvire cu COVID-19 în clase diferite ale aceleiaşi unităţi de învăţământ se suspendă cursurile şcolare pe o perioadă de 14 zile de la data în care a debutat ultimul caz, mai prevede ordinul.