Situaţia de securitate din regiunea Mării Negre şi diversificarea acţiunilor de cooperare militară bilaterală s-au numărat printre subiectele de discuţie dintre ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, şi şeful Forţelor de Apărare ale Georgiei, generalul-maior Giorgi Matiashvili.
Ministrul Angel Tîlvăr a evidenţiat trendul ascendent al relaţiilor dintre cele două armate, ca urmare a semnării Acordului de colaborare între Ministerul Apărării Naţionale din România şi Ministerul Apărării din Georgia, la finele anului trecut, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN) transmis, miercuri, AGERPRES.
‘Complementar domeniilor comune de interes, precum instruirea şi educaţia militară, reiterăm susţinerea pentru parcursul euroatlantic al Georgiei şi continuarea reformelor necesare pentru asigurarea succesului acestui deziderat. Angajamentul ţării noastre în acest sens este vizibil prin contribuţia la implementarea Pachetului Substanţial de Măsuri NATO-Georgia’, a afirmat ministrul Apărării Naţionale.
În contextul războiului dus de Federaţia Rusă în Ucraina, amplificarea relaţiilor de cooperare şi sprijinul armatelor statelor partenere, cu preponderenţă a celor din regiunea extinsă a Mării Negre, se numără printre priorităţile strategice ale Armatei României.
Generalul Daniel Petrescu a subliniat că prezenţa militarilor români şi georgieni la exerciţii multinaţionale desfăşurate pe teritoriile celor două ţări rămâne pilonul de susţinere a relaţiilor de cooperare.
‘Exerciţiile ‘Sea Shield’, ‘Trojan Footprint’ şi ‘Junction Strike’ din România, respectiv ‘Agile Spirit’, ‘Noble Partner’ şi ‘NATO-GEO’ din Georgia reprezintă platforme constante de antrenament. Prin activităţile de instruire urmărim atât creşterea interoperabilităţii şi încrederii reciproce, cât şi îmbunătăţirea răspunsului comun la crize umanitare’, a declarat şeful Statului Major al Apărării.
Generalul-maior Giorgi Matiashvili efectuează o vizită în România, în perioada 13-15 iunie, la invitaţia generalului Daniel Petrescu.
Programul oficialului militar georgian în România mai include participarea la Ziua Distinşilor Vizitatori a exerciţiului Dacian Strike 23, din poligonul Smârdan, judeţul Galaţi, precum şi vizitarea unor unităţi şi mari unităţi subordonate Statului Major al Apărării.