AcasăStiri generaleVâlcea: Inundaţii în şapte localităţii din judeţ; DN 7A, blocat parţial de...

Vâlcea: Inundaţii în şapte localităţii din judeţ; DN 7A, blocat parţial de o alunecare de teren produsă la Malaia

Zeci de curţi şi grădini, beciuri şi anexe gospodăreşti din şapte localităţi din judeţul Vâlcea au fost inundate, vineri, în urma precipitaţiilor abundente, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Cele mai multe inundaţii au fost raportate în oraşul Ocnele Mari, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei din 10 curţi şi grădini şi dintr-un beci.

Solicitări de sprijin către pompiere au venit însă şi în staţiunea Călimăneşti, unde au fost inundate trei gospodării şi un beci, în comuna Vlădeşti (o gospodărie), în comuna Mihăeşti (o anexă gospodărească), în comuna Zătreni (un beci), în comuna Costeşti (o gospodărie) şi în comuna Malaia, unde din cauza ploilor din ultimele zile, s-a produs o alunecare de teren ce blochează parţial DN 7A, pe o suprafaţă de 10 metri liniari.

Judeţul Vâlcea se află vineri sub incidenţa unei avertizări meteorologice cod portocaliu de precipitaţii abundente, avertizare care este valabilă până sâmbătă, la ora 12,00. AGERPRES / (AS – autor: Ramona Dincă, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks