AcasăStiri generaleIGSU: Pompierii au intervenit în ultimele 24 de ore în 56 de...

IGSU: Pompierii au intervenit în ultimele 24 de ore în 56 de localităţi şi Bucureşti, pentru înlăturarea efectelor ploilor abundente

Pompierii au intervenit în ultimele 24 de ore în 56 de localităţi din 19 judeţe şi în municipiul Bucureşti pentru înlăturarea efectelor negative generate de ploile abundente şi vântul puternic, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) transmis, duminică, AGERPRES.

Astfel, în cursul zilei de sâmbătă şi pe timpul nopţii, pompierii militari au evacuat apa din 47 de case, două incinte ale unor operatori economici, două subsoluri ale unor instituţii publice, 202 de curţi, cinci anexe, 46 de beciuri şi cinci străzi.

Totodată, din cauza vântului puternic, a fost nevoie de intervenţia echipajelor operative pentru degajarea a unsprezece copaci care au avariat patru autoturisme şi au afectat acoperişul unei case.

În trei judeţe (Gorj, Dolj şi Caraş-Severin) au fost evacuate preventiv 107 de persoane, din cinci localităţi.

Datorită eforturilor conjugate ale forţelor implicate în gestionarea efectelor, inclusiv ale reprezentanţilor Administraţiei Naţionale Apele Române, toate persoanele au revenit la locuinţele lor.

Din cauza apei şi aluviunilor acumulate, precum şi a copacilor căzuţi pe carosabil, circulaţia rutieră a fost temporar afectată pe patru drumuri naţionale şi pe cinci drumuri judeţene, iar pe trei drumuri naţionale traficul s-a desfăşurat cu dificultate.

Totodată, circulaţia feroviară a fost temporar oprită pe Magistrala 100/Mehedinţi, între Simian şi Zegaia, situaţia fiind remediată.

Pentru dispunerea măsurilor de autoprotecţie de către cetăţeni, în contextul emiterii avertizărilor meteorologice/hidrologice imediate, au fost transmise 26 mesaje de avertizare prin sistemul RO-ALERT, în 12 judeţe.

La momentul raportării nu sunt intervenţii în desfăşurare.

De asemenea, duminică dimineaţă premierul Marcel Ciolacu a convocat Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, hotărârea nou adoptată asigurând acordarea de ajutoare umanitare ce constau în produse alimentare şi apă persoanelor din localitatea Greceşti, judeţul Dolj, afectate de inundaţii.

Totodată, în toată această perioadă, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a fost în permanentă legătură cu conducerea DSU, pentru informarea cu celeritate asupra dinamicii situaţiilor din teren şi a măsurilor dispuse pentru gestionarea cu operativitate a efectelor înregistrate.

Având în vedere că încă este în vigoare o avertizare meteorologică vizând mai multe judeţe din ţară, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în zonele unde se pot produce evenimente deosebite.

Pompierii salvatori rămân la datorie pentru intervenţia promptă la solicitările cetăţenilor aflaţi în dificultate, iar evoluţia fenomenelor hidrometeorologice este permanent monitorizată de IGSU, la nevoie fiind posibilă dislocarea în judeţele afectate a forţelor şi mijloacelor din alte zone în care nu sunt înregistrate situaţii de urgenţă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks