Ploieşti, 19 iun/ Agerpres/- Bebeluşul care, în urmă cu mai mult de o lună, a ajuns în stare foarte gravă la Spitalul de Pediatrie Ploieşti din cauza malnutriţiei şi deshidratării severe a fost externat şi se află într-un centru al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova împreună cu mama lui şi cu cei doi fraţi minori.
Purtătorul de cuvânt al DGASPC Prahova, Corina Nicola, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că micuţul se află în centrul maternal al unităţii, împreună cu mama lui şi cu ceilalţi doi copii minori ai familiei.
Conform sursei citate, copiii şi mama au fost evaluaţi medical, au fost făcute expertize psihiatrice, mama beneficiază de un program de consiliere psihologică şi se urmăreşte modul în care aceasta îşi poate îndeplini responsabilităţile faţă de copii.
Femeia rămâne în continuare în atenţia DGASPC, participă la programe de consilierele parentală şi psihologică pentru dezvoltarea capacităţii de a lua decizii, de a înţelege nevoile copiilor şi, în acelaşi timp, pentru pregătirea momentului când familia va părăsi centrul maternal şi se va întoarce la domiciliu.
De asemenea, tatăl participă la consiliere parentală, cei doi fiind sprijiniţi să îşi poată prelua rolul de părinţi în cele mai bune condiţii, a precizat Corina Nicola.
Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că dosarul penal deschis în acest caz a fost declinat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, fiind făcute cercetări pentru a se stabili situaţia de fapt şi încadrarea juridică a faptei.
La începutul lunii mai, un copil în vârstă de două luni a ajuns în stare foarte gravă la Spitalul de Pediatrie din Ploieşti din cauza malnutriţiei severe, mai multe instituţii, inclusiv Poliţia şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova, demarând verificări, după ce mama minorului a susţinut că i-a fost refuzat accesul la servicii medicale în cadrul Spitalului Orăşenesc Urlaţi.
Când a ajuns la Spitalul de Pediatrie, băieţelul, care cântărea doar două kilograme, era în stop cardio-respirator, fiind resuscitat şi internat la Terapie Intensivă, pronosticul medicilor la acel moment fiind unul rezervat. El suferea de malnutriţie severă şi deshidratare severă, iar când a ajuns la spital era în hipotermie, au precizat atunci surse medicale.
Băieţelul are acum o greutate normală corespunzătoare vârstei, reacţionează normal la stimuli verbali şi vizuali, mănâncă foarte bine şi este practic ‘un copil normal’, fiind considerat ‘o minune’ de către medicii care l-au îngrijit, au precizat surse medicale.
În urma anchetei demarate în acest caz, s-a stabilit că mama s-a prezentat la Spitalul Orăşenesc Urlaţi cu micuţul, însă femeia a vorbit doar cu agentul de pază, care i-a spus că programul cabinetului de Pediatrie se încheiase, iar apoi femeia a plecat.
Astfel, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova a informat că, în data de 10 mai, la Camera de Gardă a Spitalului Orăşenesc Urlaţi nu s-a prezentat vreo mamă cu un pacient (copil în vârstă de două luni) şi precizează că la aceeaşi dată erau asigurate linii de gardă în specialitatea Medicină Internă, Chirurgie Generală şi Pediatrie (medicul pediatru având program de lucru până la ora 19,00).
Totuşi, pe camerele de supraveghere se observă că, în jurul orei 20,43, o persoană de sex feminin care avea un sugar în braţe a discutat cu agentul de pază al unităţii din dreptul porţii, după care aceasta, deplasându-se către un automobil aflat în stradă, părăseşte unitatea.
În dimineaţa următoare, o ambulanţă a fost solicitată de către familia pacientului şi acesta a fost transportat la Spitalul de Pediatrie Ploieşti.
Ulterior, mama bebeluşului şi ceilalţi doi copii minori ai acesteia, în vârstă de un an şi jumătate, respectiv 3 ani, au fost preluaţi în centrul maternal al DGASPC.
Din informaţiile primite de la autorităţile locale, acestea nu aveau familia în evidenţă ca fiind una cu probleme, sesizări neexistând nici la nivelul DGASPC, a mai spus Corina Nicola.
Mama nu este minoră, tatăl copiilor lucrează şi au locuinţa lor, a arătat reprezentanta DGASPC Prahova. AGERPRES / (AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă)