AcasăStiri generaleMinistrul Apărării s-a întâlnit cu comandantul AIRCOM şi al Forţelor Aeriene ale...

Ministrul Apărării s-a întâlnit cu comandantul AIRCOM şi al Forţelor Aeriene ale SUA din Europa

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut luni o întrevedere cu comandantul Comandamentului Aerian Aliat (COM AIRCOM) şi comandant al Forţelor Aeriene ale SUA din Europa şi Africa, general James B. Hecker, în cadrul căreia au continuat dialogul bilateral româno-american pe teme de interes în domeniul forţelor aeriene, inclusiv din perspectiva cerinţelor de capabilităţi aeriene necesare pentru consolidarea posturii de apărare şi descurajare a NATO, în contextul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse în Ucraina.

Potrivit unui comunicat remis presei, întâlnirea a avut loc în marja Salonului Aeronautic de la Le Bourget, Franţa.

‘Parteneriatul Strategic România – SUA este unul dintre pilonii principali ai politicii naţionale de securitate şi apărare, alături de apartenenţa la NATO şi UE. România este astăzi un aliat şi partener de încredere în relaţia cu Statele Unite ale Americii, suntem o ţară care demonstrează ambiţie, voinţă politică şi capacitatea de a contribui la implementarea măsurilor de consolidare a flancului estic al Alianţei, inclusiv prin asumarea fermă a rolului de furnizor de securitate în regiunea Mării Negre’, a declarat Angel Tîlvăr, citat în comunicat.

Ministrul Tîlvăr a exprimat apreciere pentru contribuţia SUA la asigurarea apărării şi descurajării pe întregul flanc estic al Alianţei Nord-Atlantice, în special prin dislocarea de forţe şi capabilităţi în România, precum şi pentru sprijinul oferit de SUA în procesul de achiziţionare a aeronavelor F16 din inventarul armatei norvegiene, evidenţiind importanţa continuării procesului de instruire a piloţilor romani pe acest tip de aeronavă, începând din acest an.

Totodată, ministrul Apărării a apreciat cooperarea ‘consistentă’ a Forţelor Aeriene Române cu structurile aliate, dar şi din perspectivă bilaterală, fiind evidenţiată contribuţia substanţială şi diversificată a SUA la asigurarea securităţii spaţiului aerian pe flancul estic al NATO şi în zona de vest a bazinului Mării Negre.

În context, oficialul român a evidenţiat importanţa menţinerii sprijinului aliat pentru misiunile de poliţie aeriană întărită în regiunea Mării Negre, inclusiv în ceea ce priveşte participarea SUA, misiuni ce şi-au dovedit pe deplin eficienţa în ansamblul măsurilor ample de apărare şi descurajare pe flancul estic.

De asemenea, Angel Tîlvăr a reiterat angajamentul României de a continua dezvoltarea infrastructurii specifice şi asigurarea sprijinului, în calitate de naţiune-gazdă, pentru facilitarea desfăşurării activităţilor de instruire şi executare a misiunilor aeriene în comun cu partenerul american, precum şi cu celelalte state membre NATO.

‘În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au abordat şi aspecte relevante privind deciziile aşteptate a fi adoptate în cadrul viitorului Summit NATO de la Vilnius, precum şi dimensiunea desfăşurării exerciţiilor în comun desfăşurate în cadrul parteneriatului strategic România-SUA sau în cadru aliat, element esenţial al creşterii interoperabilităţii Forţelor Armate Române cu structurile aliate’, afirmă sursa citată.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks