Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse de carbon în sectoarele industriei şi transporturilor.
S-a înregistrat 245 voturi ‘pentru’ şi 27 abţineri.
Proiectul prevede adoptarea unor măsuri pentru furnizorii de combustibili şi pentru consumatorii industriali de hidrogen, în vederea integrării hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse de carbon în sectoarele industriei şi transporturilor.
Potrivit proiectului, furnizorii de combustibili vor avea obligaţia să îşi asigure combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică de la furnizori de hidrogen.
Aceştia vor avea obligaţia să se asigure că ‘valoarea energetică provenită din cantitatea de combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică furnizaţi pe piaţă în România şi utilizată în sectorul transporturilor pe perioada unui an este cel puţin egală cu 5% din conţinutul energetic al tuturor combustibililor furnizaţi pentru consum sau pentru utilizare pe piaţă, în România, începând cu anul 2030’.
‘Fiecare furnizor de combustibili va avea obligaţia să se asigure că valoarea energetică provenită din cantitatea de combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică şi din energia electrică din surse regenerabile utilizată pentru electro-mobilitate furnizată pe piaţă în România şi utilizată în sectorul transporturilor, în perioada 2024 – 2029, este cel puţin egală cu 0% în anul 2024, 0,5% în anul 2025; 1% în anul 2026; 2% în anul 2027,3% în anul 2028, 4,5% în anul 2029, din conţinutul energetic al tuturor combustibililor puşi pe piaţă în România în anul respectiv’, mai prevede actul normativ.
Nerespectarea procentelor minime de combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică din hidrogen cu emisii reduse de carbon va constitui contravenţie şi se va sancţiona cu amendă calculată direct proporţional cu fiecare MJ de combustibil din surse regenerabile de origine nebiologică nerealizat.
Totodată, consumatorii industriali de hidrogen vor avea obligaţia să îşi asigure combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică şi hidrogen cu emisii reduse de carbon de la furnizori de hidrogen.
‘Fiecare consumator industrial de hidrogen din hidrogenul utilizat în industrie în scopuri energetice şi neenergetice va avea obligaţia să se asigure că: a) începând cu anul 2030, minimum 50% va fi combustibil din surse regenerabile de origine nebiologică sau hidrogen cu emisii reduse de carbon şi minimum 42% din resurse regenerabile de origine nebiologică; b) începând cu anul 2035, minimum 75% va fi combustibil din surse regenerabile de origine nebiologică sau hidrogen cu emisii reduse de carbon şi minimum 65% din resurse regenerabile de origine nebiologică’, mai stabileşte proiectul.
Autoritatea Naţională pentru Reglementare în domeniul Energiei va emite certificate de furnizare de hidrogen regenerabil şi certificate de furnizare de hidrogen cu emisii reduse de carbon, la cererea furnizorilor de hidrogen din surse regenerabile de origine nebiologică, respectiv hidrogen cu emisii reduse de carbon, potrivit procedurii stabilite. Aceste certificate se vor emite în format electronic şi vor conţine informaţii referitoare la tipul de combustibil pus pe piaţă, sursa de energie folosită, anul în care a fost pus pe piaţă şi sectorul în care a fost furnizat.
Un certificat de furnizare de hidrogen regenerabil şi un certificat de furnizare de hidrogen cu emisii reduse de carbon vor corespunde unei valori energetice de 120 MJ şi vor avea o valabilitate de 24 de luni.
Furnizorii de combustibili, de hidrogen şi consumatorii industriali de hidrogen vor avea dreptul de a tranzacţiona aceste certificate.
‘În cadrul procesului de emitere de certificate de furnizare de hidrogen regenerabil şi certificate de furnizare de hidrogen cu emisii reduse de carbon, Autoritatea Naţională pentru Reglementare în domeniul Energiei va fi abilitată să verifice măsura în care pragul de 70% în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră aplicabil combustibililor din surse regenerabile nebiologice şi a hidrogenului cu emisii reduse de carbon este îndeplinit cu respectarea prevederilor’, mai stabileşte actul normativ.
Consumatorii industriali de hidrogen vor transmite Ministerului Energiei un raport care va conţine informaţii referitoare la cantităţile şi tipul de hidrogen consumat, procesele industriale consumatoare şi locaţiile aferente, originea hidrogenului consumat şi sursa de energie folosită pentru producţia acestuia, cantităţile necesare de combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică şi a hidrogenului cu emisii reduse de carbon, modalităţile de producere sau strategia de procurare a combustibililor din surse regenerabile de origine nebiologică şi a hidrogenului cu emisii reduse de carbon necesare, modificările necesare proceselor industriale consumatoare de hidrogen, costurile asociate tranziţiei către aceşti combustibili, planul de investiţii, dificultăţi şi riscuri preconizate în aplicarea acestui plan. Primul raport se va elabora şi transmite până la data de 30 iunie 2025 şi, ulterior, o dată la fiecare doi ani.
Camera Deputaţilor este for decizional.