AcasăStiri generaleMOL România şi Fundaţia pentru Parteneriat au susţinut personalul medical din trei...

MOL România şi Fundaţia pentru Parteneriat au susţinut personalul medical din trei spitale cu echipamente de protecţie

Fundaţia pentru Parteneriat a finalizat achiziţia de echipamente de protecţie medicală destinate combaterii COVID-19 dintr-un ajutor financiar în valoare de 100.000 de euro oferit de MOL România, potrivit unui comunicat de presă comun. Echipamente au fost donate Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Dr. Fogolyan Kristof’ Sfântu Gheorghe, Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc şi Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc. ‘MOL România a susţinut eforturile de combatere a noului coronavirus încă de la debutul pandemiei pe plan local, prin sprijin financiar direct pentru achiziţia de echipamente de protecţie şi pentru construirea Spitalului Modular 1 Elias, dar şi prin susţinerea unor acţiuni independente, cum a fost iniţiativa Solidar Social. Acestea sunt gesturi fireşti pentru compania noastră, care îşi continuă astfel angajamentul de a se implica în soluţionarea problemelor cu care se confruntă comunităţile unde activează. Pe măsură ce virusul continuă să ne afecteze tuturor vieţile, suntem convinşi că doar prin implicare putem depăşi cu bine această situaţie dificilă pentru noi toţi’, a declarat Camelia Ene, Country Chairman & CEO al MOL România. În comunicat se precizează că MOL România şi Fundaţia pentru Parteneriat sunt astfel alături de personalul medical care depune eforturi pentru combaterea COVID-19, echipamentele de protecţie donate – combinezoane, măşti, mănuşi, purificatoare de aer – fiind instrumente indispensabile pentru condiţii de muncă mai sigure în spitale. ‘Fundaţia pentru Parteneriat s-a implicat de la începuturile pandemiei cu maximă seriozitate în campania de sprijinire a spitalelor, şi ca urmare ne-a bucurat extrem de mult când partenerul nostru tradiţional, MOL România, ne-a anunţat că va susţine financiar demersurile noastre în ceea ce priveşte dotarea cu cele necesare a personalului din instituţiile medicale angajate în lupta cu pandemia. Contribuţia MOL România a reprezentat un sprijin extrem de important, mai ales dacă luăm în considerare că datorită acesteia am reuşit să suplinim nişte nevoi stringente la nivelul celor 3 spitale, tocmai în perioada în care era cea mai mare nevoie de un astfel de suport’, a declarat Laszlo Potozky, director al Fundaţiei pentru Parteneriat. Fundaţia pentru Parteneriat a depus eforturi susţinute pentru achiziţionarea de echipamente medicale din ajutorul financiar oferit de MOL România, în pofida contextului dificil. Donaţia către cele trei spitale a inclus peste 40.000 de obiecte, printre care combinezoane, măşti şi mănuşi chirugicale, viziere, covoare dezinfectante, aparate de purificare a aerului sau aparate de dezinfecţie. La Sfântu Gheorghe a fost instalat, de asemenea, un set de containere modulare pentru triajul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus. Iniţiativa MOL România derulată împreună cu Fundaţia pentru Parteneriat a fost precedată de un sprijin în valoare de 400.000 de euro pentru procurarea de echipamente de protecţie şi instrumente medicale (aparate de ventilaţie, măşti de oxigen) necesare spitalelor din ţară şi pentru sprijinirea construirii unui spital modular la Bucureşti. Spitalul modular dedicat tratării pacienţilor infectaţi cu COVID-19 are 38 de locuri şi este funcţional din luna iulie. În comunicat se menţionează că MOL România este de 25 de ani nu numai un jucător important în economia românească, ci şi un partener de încredere pentru comunităţi, derulând în ultimii ani mai multe iniţiative de sprijinire a sistemului medical, în cadrul cărora a alocat peste 1 milion de euro pentru dotarea mai multor spitale din ţară cu aparatură şi echipamente moderne. Unul dintre aceste proiecte sprijinite de companie a fost construcţia unui heliport pe acoperişul Spitalului Clinic de Urgenţă Marie Curie – primul heliport al unui spital pediatric din România.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks