Senatul a reexaminat, miercuri, în plen, la cererea preşedintelui Iohannis, actul normativ de modificare şi completare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prin care se stabileşte că spitalele publice sau private sunt obligate să primească de la populaţie medicamente expirate şi sau neutilizate în scopul eliminării lor finale.
În motivarea acestui amendament adoptat de Senat se arată că spre deosebire de farmacii, în cadrul spitalelor există deja o activitate de colectare şi de distrugere pe scară largă a deşeurilor periculoase provenite de la medicamentele expirate sau neutilizate ori a dispozitivelor medicale şi a celorlalte deşeuri provenite din procedurile medicale efectuate în cadrul acestora.
Senatorii la reexaminare au eliminat articolul care prevedea înfiinţarea farmaciilor universitare în cadrul universităţilor.
Potrivit raportului comisiilor juridice şi pentru sănătate, însuşit de plenul Senatului, senatorii au remediat dispoziţiile criticate în cererea de reexaminare a şefului statului care a atras atenţia că legea trimisă la promulgare, în articolele referitoare la farmaciile universitare, creează ‘o situaţie de insecuritate juridică’ din cauza necorelării cu Legea farmaciei 95/2006.