Zece percheziţii au avut loc, miercuri, în judeţele Bihor şi Arad, la persoane care şi-ar fi exploatat prin cerşetorie copiii minori, opt suspecţi fiind conduşi la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru audieri.
Percheziţiile au fost desfăşurate de procurori DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Oradea – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, cercetările având loc într-un dosar de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, exploatarea cerşetoriei şi folosirea unui minor în scop de cerşetorie.
‘Membrii grupului infracţional organizat, constituit pe criterii familiale, în perioada ianuarie-iunie 2023, au obligat la practicarea cerşetoriei 11 persoane vătămate minore, membrii de familie, pe care sub pretextul vânzării de unor obiecte artizanale şi/sau verdeţuri, le-au obligat să apeleze la mila publicului, în zone aglomerate, din municipiile Oradea, Arad şi Timişoara, în scopul obţinerii unor sume de bani, însuşite integral de membrii grupului. În urma percheziţiilor domiciliare, au fost identificate şi ridicate, suma de 7.800 de lei şi 17 telefoane mobile’, a transmis, miercuri, DIICOT Oradea.
Opt suspecţi, pe numele cărora au fost emise mandate de aducere, sunt audiaţi de procurori. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă)