AcasăPoliticaNicolae Ciucă: Domnul Abdrudean a lucrat în fostul Guvern, a fost şeful...

Nicolae Ciucă: Domnul Abdrudean a lucrat în fostul Guvern, a fost şeful Cancelariei, a lucrat foarte bine. Avem toate avizele necesare pentru a putea să încadreze această funcţie

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că există toate avizele necesare pentru ca Mircea Abrudean să poată fi numit în funcţia de secretar general al Guvernului.

„Am convenit ca după ce rezolvăm aceste probleme care sunt absolut prioritare şi necesare pentru bunul mers al guvernării şi pentru bunul mers al tuturor măsurilor pe care noi le-am luat să avem această discuţie cât de curând posibil, când avem finalizate aceste chestiuni. Nu este obligatoriu o prioritate. Domnul Abdrudean a lucrat în fostul Guvern, a fost şeful Cancelariei, a lucrat foarte bine. Până în acest moment, avem toate avizele necesare pentru a putea să încadreze această funcţie. Cred că împreună cu domnul Marcel Ciolacu vom găsi o soluţie în acest sens”, a spus Ciucă, la sediul central al PNL, după o şedinţă a conducerii liberalilor cu miniştrii şi secretarii de stat PNL.

Întrebat dacă a avut o discuţie despre informaţia privind un aviz negativ de la servicii în cazul lui Abrudean, liderul PNL a răspuns: „Acum două sau trei luni de zile, domnul Abrudean a primit acces la documente clasificate de cel mai înalt nivel”.

„Nu am văzut acest aviz. Nu se dă aviz pe chestia aceasta”, a adăugat el.

Chestionat dacă se ia în considerare o altă propunere dacă în continuare aceasta este respinsă, Ciucă a precizat: „Luăm în considerare să rezolvăm această problemă la nivelul coaliţiei”.

El a mai afirmat că nu l-a auzit pe premierul Marcel Ciolacu să spună că Mircea Abrudean nu are un aviz favorabil din partea serviciilor de informaţii. AGERPRES

Articolul Nicolae Ciucă: Domnul Abdrudean a lucrat în fostul Guvern, a fost şeful Cancelariei, a lucrat foarte bine. Avem toate avizele necesare pentru a putea să încadreze această funcţie apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks