AcasăStiri generaleSibiu: Trei persoane, transportate la spital în urma accidentului de pe DN1,...

Sibiu: Trei persoane, transportate la spital în urma accidentului de pe DN1, în Cristian; traficul a revenit la normal

Trei persoane au fost rănite joi, fiind transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, în urma un accidentului de pe DN1, în Cristian, unde traficul a revenit la normal, potrivit Poliţiei.

‘Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, dinspre Sibiu spre Sibiel, pe raza localităţii Cristian, la intersecţia cu strada X (10), un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Sălişte, a virat la stânga fără să acorde prioritate şi a intrat în coliziune cu un autocamion condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Mârşa. Impactul a dus la rănirea conducătorului autoturismului şi a celor doi pasageri din maşina pe care o conducea tânărul, un bărbat şi o femeie. Cei doi pasageri sunt o femeie în vârstă de 74 de ani şi un bărbat în vârstă de 55 de ani, ambii din Sălişte. În ceea ce priveşte traficul rutier, autoturismele şi alte vehicule de capacitate mică sunt deviate pe străzi secundare din localitatea Cristian. DN 1, Cristian, trafic normal, reluat în ambele direcţii’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Bărbatul în vârstă de aproximativ 55 de ani a suferit un traumatism facial acut, pneumotorax, a fost intubat şi a fost transportat la spital, inconştient. Femeia în vârstă de 75 de ani a suferit o fractură la picior şi o contuzie toracică, este transportată la spital, conştientă. Cea de-a treia victimă, un tânăr de 24 de ani, a fost preluat de echipajul Serviciul de Ambulanţă Sibiu şi transportat la spitalul din Sibiu, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks