AcasăStiri generalePremiera cu dipticul 'La piaţă' şi 'Revuluţia' - primul spectacol cu decor...

Premiera cu dipticul ‘La piaţă’ şi ‘Revuluţia’ – primul spectacol cu decor din materiale reciclate – pe 1 iulie, la ONB

Dipticul ‘La piaţă’ şi ‘Revuluţia’, sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal, va avea premiera pe 1 iulie, de la ora 18,30, pe scena Operei Naţionale Bucureşti, un al doilea spectacol fiind programat pe 2 iulie, de la aceeaşi oră.

Prin acest spectacol, în coregrafia Sandrei Mavhima şi cu scenografia Andreei Koch, sunt puse faţă în faţă două universuri, cele reprezentate de ‘La Piaţă’, primul balet românesc, compus de Mihail Jora, şi opera ‘Revuluţia’, de Adrian Iorgulescu, care nu este altceva decât piesa lui Caragiale, ‘Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea’, transpusă în operă, transmite ONB, într-un comunicat remis vineri AGERPRES.

‘Este un spectacol modern, realizat din materiale reciclate, care se înscrie în ultimele trenduri în materie de arta spectacolului. Încercăm să facem Opera verde, un curent foarte popular la nivel mondial şi vrem să arătăm un model de bune practici şi să dăm tonul unui unei mişcări la care sperăm să se alăture toate Operele din ţară’, a declarat regizorul Alexandru Nagy.

Potrivit artistului, Opera bucureşteană devine astfel prima instituţie de cultură din România care se arată ‘preocupată de amprenta de carbon, de reutilizare, de refolosire, de videomapping’.

‘Un act artistic poate să schimbe lumea, iar încercarea de a schimba lumea rămâne dezideratul din spatele muncii noastre. Am avut acest principiu în gând atunci când am decis să sprijinim cu entuziasm ideea lui Alexandru Nagy. Transmitem împreună un mesaj puternic: orice obiect, chiar şi unul vechi sau stricat, merită o nouă şansă. Şi poate contribui, iată, la un moment artistic de mare valoare’, a declarat Roxana Puia, Marketing Manager al Asociaţiei Environ, citată în comunicat.

Îşi dau concursul baletul Operei Naţionale Bucureşti (‘La Piaţă’, de Mihail Jora), distribuţia spectacolului ‘Revuluţia’, de Adrian Iorgulescu fiind alcătuită din: Conu’ Leonida (Valentin Racoveanu / Andrei Petre), Efimiţa (Andreea Iftimescu / Sorana Negrea), Safta (Stanca Manoleanu / Daniela Cârstea).

Participă studenţii UNATC – Actorie, anul II, grupa D / Coordonator: lector univ. dr. Ştefan Pavel.

Spectacolul este o producţie a Operei Naţionale Bucureşti, împreună cu Studioul Experimental în Artele Spectacolului Muzical ‘Ludovic Spiess’, Asociaţia ENVIRON, InfoCons, BRD Groupe Societe Generale şi ASUS şi va intra, de la toamnă, în stagiunea permanentă a Operei Naţionale Bucureşti.

La fiecare reprezentaţie, publicul va putea vedea, în Foaierul Galben al ONB, instalaţii foto-video cu materialul realizat pe parcursul repetiţiilor şi al construcţiei spectacolelor.

Biletele sunt disponibile pe http://tickets.operanb.ro/ şi la casa de bilete a Operei.

AGERPRES este partener media al evenimentului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks