Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, verifică astăzi stadiul lucrărilor la podul de peste Dunăre de la Brăila.
Iniţial, inaugurarea lucrării fusese anunţată pentru 27 iunie, însă Grindeanu a spus că aceasta a fost amânată pentru începutul lunii iulie.
Șeful Transporturilor a mai spus că circulația pe noul pod ar putea fi închisă noaptea, pentru a putea fi strânse schelele, operațiune ce ar putea dura chiar două luni. Lucrările pentru podul cu o lungime de 2 kilometri au început efectiv în primăvara anului 2019. Investiția se ridică la aproximativ 500 milioane euro.
Articolul Ministrul Transporturilor verifică stadiul lucrărilor la podul de la Brăila apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro