Trei poduri din comuna Nereju, de pe DJ 205D, au fost reabilitate şi consolidate de Consiliul Judeţean (CJ) Vrancea, finanţarea lucrărilor în valoare de aproximativ 12,5 milioane de lei fiind asigurată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), a informat, vineri, instituţia.
Astfel, au fost reabilitate şi consolidate podul peste pârâul Monteoru, în lungime de 17 metri, construit în anul 1983, podul peste pârâul Bălaşa de 11,5 metri lungime, construit în 1962 şi podul peste pârâul Zabala, cu o lungime de 85 de metri.
‘Prin consolidarea şi reabilitarea podurilor se asigură o mai bună desfăşurare a traficului rutier în zonă, atât în ceea ce priveşte accesul populaţiei, cât şi al echipajelor de intervenţie (ambulanţă, pompieri, poliţie) şi accesibilitatea locuitorilor din comunele Nereju, Spulber, Paltin, Năruja şi Valea Sării la un sistem modern de căi de comunicaţie’, a declarat preşedintele CJ Vrancea, Cătălin Toma.
Având în vedere vechimea şi starea de degradare, au fost realizate lucrări complexe de consolidare şi reabilitare, la suprastructură, infrastructură, lucrări la calea de rulare şi trotuare, racordări cu terasamentele şi lucrări hidrotehnice, astfel: injectarea fisurilor cu mortare speciale, aşternere straturi de beton asfaltic, hidroizolaţie în două straturi, amenajarea trotuarelor, montarea de parapeţi metalici pietonali, lucrări de amenajare a albiei şi lucrări de apărare prin gabioane.
Valoarea totală a celor trei poduri este de 12.481.285 lei, finanţarea fiind asigurată prin PNDL.