Preşedintele şi locţiitorul Biroului Electoral Municipal Brăila, judecătorii Alexandru Marius Badea şi Iulia Alina Toader, au fost confirmaţi cu COVID-19, potrivit informaţiilor furnizate de directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Gabriel Ciochină. Biroul Electoral Judeţean Brăila a decis înlocuirea tuturor membrilor Biroului Electoral Municipal, în funcţia de preşedinte al BEM fiind desemnat judecătorul Viorel Vasile, iar în cea de locţiitor, Daniela Vicol. De asemenea, au fost trimise adrese către partidele care aveau reprezentanţi în Biroului Electoral Municipal să nominalizeze alte persoane, iar în cazul foştilor membri BEM a fost dispusă măsura izolării la domiciliu timp de 14 zile. Alexandru Marius Badea şi Iulia Alina sunt judecători la Judecătoria Brăila, iar ancheta epidemiologică a DSP a fost declanşată şi la locul lor de muncă, pentru a se stabili cu cine au intrat în contact.