Deţinutul Sava Tiberiu Flavius, care a părăsit, marţi, punctul de lucru exterior Penitenciarului Timişoara, unde ispăşea o condamnare de doi ani pentru furt calificat, a fost identificat şi capturat pe raza localităţii Remetea Mare.
Echipa care l-a depistat a fost formată din poliţişti de penitenciare, angajaţi ai Penitenciarului Timişoara în colaborare cu angajaţii din structurile de apărare naţională.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Timişoara, Ramona Bană, a anunţat că în legătură cu fapta săvârşită a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, întrucât aceasta este asimilată infracţiunii de evadare.
De asemenea, pentru deţinut se va declanşa procedura disciplinară şi, în funcţie de rezultatele acesteia, se vor dispune măsurile legale. Având în vedere că fapta săvârşită este asimilată evadării, care se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani.