O tânără în vârstă de 14 ani murit, marţi, după ce a fost înjunghiată în Grădina Botanică din Craiova, a informat Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit unui comunicat transmis marţi după-amiază, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj a fost sesizat, în jurul orei 16,00, prin apel de urgenţă 112, cu privire la faptul că, în Grădina Botanică din Craiova, două persoane ar fi fost înjunghiate.
La faţa locului au fost direcţionate de urgenţă efectivele de poliţie, prezumtivul autor fiind prins şi imobilizat, aflându-se în acest moment în custodia poliţiştilor, menţionează sursa citată.
‘Din eveniment au rezultat două victime, o fată de 14 ani şi un tânăr de 20 de ani, cărora li s-au acordat îngrijiri medicale. În pofida eforturilor medicilor, a fost declarat decesul minorei, în vârstă de 14 ani’, se precizează în comunicat.
Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea unităţii de parchet competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, tânărul de 20 de ani este în stare foarte gravă. Acesta a primit îngrijiri medicale de urgenţă complexe, la locul solicitării, în ambulanta SMURD, cât şi în UPU, fiind transferat în sala de operaţie chirurgie toracică pentru a se interveni chirurgical de urgenţă, adaugă reprezentanţii SCJU Craiova.