Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale, peste 43.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, pompieri şi lucrători de la alte structuri. Dintre aceştia, 20.243 vor fi responsabili cu menţinerea ordinii publice la cele 18.794 de secţii de votare, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog. ‘Având în vedere amploarea activităţilor organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19, dispozitivul de ordine şi siguranţă publică a fost suplimentat cu efective de la alte structuri pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiţii’, a spus Dajbog. Ea a precizat că MAI a modificat reglementările privind acordarea vizelor de reşedinţă, iar la nivel naţional au fost derulate activităţi în teren pentru verificarea respectării condiţiilor de acordare a acestora. ‘Precizez că în ziua votului vor fi organizate filtre rutiere în întreaga ţară pentru a preveni aşa-zisul turism electoral’, a declarat oficialul MAI. Dajbog a amintit că, de la începutul campaniei electorale, au avut loc peste 1.300 de manifestări electorale în Capitală şi în alte 588 de localităţi, măsurile de ordine publică fiind asigurate de aproape 4.000 de angajaţi MAI. Pe perioada campaniei electorale au fost înregistrate 870 de sesizări privind contravenţii sau infracţiuni care au legătură cu contextul electoral – 109 dintre semnalări nu s-au confirmat, iar 141 sunt în curs de cercetare. ‘Pe timpul campaniei au fost constatate 327 de contravenţii, fiind aplicate 167 de amenzi în valoare de peste 114.000 lei şi 160 de avertismente scrise. De asemenea, sunt în cercetare 250 de infracţiuni care au legătură cu procesul electoral’, a mai spus Dajbog. O altă măsură dispusă pentru desfăşurarea în condiţii de legalitate a votului priveşte eliberarea cărţilor de identitate. Astfel, pentru soluţionarea cu operativitate a cererilor privind eliberarea cărţilor de identitate, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI a recomandat serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor să asigure program cu publicul sâmbătă între orele 8,00 şi 16,00 şi duminică între orele 7,00 şi 21,00. ‘Dreptul de vot se exercită numai în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul îşi are domiciliul sau reşedinţa. Alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu sau reşedinţă’, a mai declarat Dajbog. Pentru ziua votului au fost dispuse de către autorităţile competente o serie de măsuri speciale de protecţie în contextul pandemiei de COVID-19. * Conform regulilor de protecţie sanitară, se vor stabili circuite separate de intrare şi de ieşire în sediul secţiei de votare şi în localul de vot, dacă spaţiile destinate secţiilor de vot permit acest lucru. * Accesul în localul de vot se va face eşalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenţi, în acelaşi timp, mai mult de 5 alegători şi să se respecte distanţarea de minimum 1 metru între persoane. * Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau locţiitorul acestuia, după caz, se va asigura că numărul total al persoanelor care sunt prezente în acelaşi timp în localul de vot, exceptând alegătorii, nu va fi mai mare de 15. * Alegătorii sunt obligaţi să îşi dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secţiei de votare şi localul de vot, dar şi la ieşire. În fiecare secţie vor fi puse la dispoziţie flacoane cu dezinfectant. * De asemenea, la intrarea în secţie, alegătorilor li se va măsura temperatura. * În cazul în care un alegător este febril sau prezintă simptome respiratorii evidente se va organiza accesul prioritizat al acestuia în localul de vot şi se vor lua măsuri pentru ca acesta să petreacă cât mai puţin timp în interiorul secţiei. După finalizarea procedurilor de votare, alegătorul va fi condus în afara sediului secţiei de votare, iar cabina de vot va fi dezinfectată. * Toţi participanţii la procesul electoral trebuie să poarte masca de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pe toată perioada în care se află în sediul secţiei de votare şi în localul de vot. * În interiorul secţiei de vot se va evita contactul fizic cu membrii biroului electoral şi cu operatorul de calculator. * Pentru preluarea datelor de identificare în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, alegătorul va fi instruit cu privire la modul de poziţionare a actului de identitate sau a documentului de identitate în suportul terminalului informatic. * Dacă acest lucru nu este posibil, această procedură va fi realizată de operatorul de calculator, care ulterior îşi va dezinfecta mâinile. * În vederea identificării, alegătorul îşi va îndepărta masca pentru scurt timp, păstrând o distanţă de minimum un metru şi jumătate faţă de operatorul de calculator. * Buletinele de vot, ştampila cu menţiunea VOTAT şi pixurile ce vor fi utilizate de către alegători pentru semnare în lista electorală trebuie dispuse astfel încât alegătorul să le poată prelua singur, fără a avea contact direct cu membrii biroului electoral al secţiei de votare. * După exercitarea dreptului de vot, alegătorul îşi va aplica singur, la indicaţia şi sub supravegherea membrilor biroului electoral al secţiei de votare, timbrul autocolant ori ştampila cu menţiunea VOTAT, după caz, pe actul de identitate sau pe documentul de identitate. * Regulile de protecţie sanitară trebuie respectate şi în cazul exercitării dreptului la vot prin intermediul urnei speciale. Persoanele care nu respectă măsurile de protecţie sanitară stabilite pentru ziua votului pot primi amendă cuprinsă între 500 şi 2.500 lei.