Rata de participare la proba la alegere a profilului şi a specializării din cadrul examenului naţional de Bacalaureat care a avut loc miercuri a înregistrat valoarea de 96,8%, informează Ministerul Educaţiei.
Au fost prezenţi 120.388 de candidaţi dintr-un total de 124.277 de candidaţi înscrişi.
Potrivit Ministerului Educaţiei, nu s-au prezentat 3.870 de candidaţi, iar 19 candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceştia din urmă nu vor putea participa la următoarele două sesiuni ale examenului.
Probele scrise din această sesiune se încheie joi cu examenul la Limba şi literatura maternă, destinat elevilor de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale.
Afişarea rezultatelor iniţiale (în centrele de examen şi online) va avea loc în data de 3 iulie (până la ora 12,00). Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00 – 18,00, inclusiv prin mijloace electronice. Candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.
Afişarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie (în centrele de examen şi online).
‘În conformitate cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – GDPR), rezultatele sunt afişate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului (coduri)’, afirmă Ministerul Educaţiei.