AcasăStiri generaleTimiş: Bărbatul care a ucis două persoane, reţinut pentru 24 de ore,...

Timiş: Bărbatul care a ucis două persoane, reţinut pentru 24 de ore, prin ordonanţa procurorului

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, vineri, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul Minda A. Andrei pentru omor calificat comis asupra a două persoane.

Prin ordonanţa procurorului, faţă de suspect a fost dispusă, la aceeaşi dată, măsura preventivă a reţinerii, pentru 24 de ore.

În fapt a fost reţinut că în data de 27 iunie, în jurul orei 22,48, în timp ce se afla într-un imobil situat în Piaţa Ţepeş Vodă din municipiul Timişoara, în apropierea Palatului Justiţiei, suspectul ar fi ucis două persoane (soţ şi soţie), prin aplicarea de lovituri cu un obiect tăietor – înţepător, acesta fiind surprins în scurt timp la locul faptei, în interiorul imobilului, de câţiva martori, iar imediat după acest moment suspectul ar fi părăsit locul faptei, pentru a-şi asigura scăparea.

În urma desfăşurării unor activităţi specifice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş care efectuează urmărirea penală în cauză, organele de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei Timiş, Serviciul de Investigaţii Criminale, au reuşit prinderea suspectului în data de 29 iunie, pe raza municipiului Timişoara.

Cercetările continuă în cauză, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei şi a dispunerii, în continuare, a măsurilor legale care se impun.

Efectuarea în continuare a urmăririi penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks