Geoparcul Internaţional UNESCO ‘Ţinutul Buzăului’ va beneficia de fonduri nerambursabile pentru dezvoltare şi cercetare în domeniul schimbărilor climatice, în baza unui parteneriat încheiat între România, Republica Moldova şi Turcia, în cadrul proiectului ‘Geoparcul Laborator Viu: GEOLAB Infrastructură Verde şi Dezvoltare Durabilă’ finanţat prin ‘Interreg NEXT Black Sea Basin Programme’.
Potrivit Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, iniţiativa propune soluţii pentru a sprijini dezvoltarea Geoparcului Internaţional UNESCO ‘Ţinutul Buzăului’ prin activităţi de cercetare în domeniul climatic şi protecţiei mediului, în cadrul unor schimburi de experienţă cu parteneri internaţionali.
‘Am fost acreditaţi Geoparc UNESCO, acum facem această asociere astfel încât Turcia să primească o finanţare destul de importantă pentru geoparcul lor dar şi noi la rândul nostru primim bani nerambursabili prin care ne putem dezvolta geoparcul cu trasee turistice, marcaje, cercetare… ‘, a declarat preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.
Geoparcul ‘Ţinutul Buzăului’ a fost inclus în Reţeaua Globală a Geoparcurilor UNESCO în data de 13 aprilie 2022, acreditare care, potrivit autorităţilor judeţene trebuie susţinută şi valorificată prin activităţi de promovare şi dezvoltare.
‘Proiectul propune o serie de activităţi derulate în cele 3 ţări partenere (Turcia, România, Republica Moldova) care vor contribui la o mai bună cunoaştere de către locuitorii geoparcurilor şi a vizitatorilor acestora, a regulilor de păstrare şi dezvoltare a potenţialului existent. Proiectul ‘Geoparcul Laborator Viu: GEOLAB Infrastructură Verde şi Dezvoltare Durabilă’ este elaborat de către Judeţul Buzău în colaborare cu liderul de proiect (consorţiul din Turcia format din Oraşul Kilimli şi Asociaţia Zonguldak Tourism Infrastructure Service) şi ceilalţi parteneri: Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină (GeoEcomar) din Constanţa – România şi Universitatea Pedagogică de Stat ‘Ion Creangă’ din Chişinău – Republica Moldova’, a transmis CJ Buzău.
În cadrul proiectului vor avea loc întâlniri ale partenerilor pentru realizarea de activităţi în teren, studii şi cercetări privind schimbările climatice din teritoriile vizate, ţinând cont de criteriile UNESCO şi de Acordul de la Paris privind schimbările climatice. Totodată, pe teritoriul Geoparcului Internaţional UNESCO ‘Ţinutul Buzăului’ va urma să fie amenajat şi dotat un centru educaţional . Pe de altă parte, cinci cadre didactice şi 25 de elevi vor participa la cursuri în domeniul schimbărilor climatice. Bugetul total al proiectului se ridică la suma de 1.450.000 de euro.