Acasă55Eduard Hellvig - decorat cu Ordinul Naţional 'Steaua României'

Eduard Hellvig – decorat cu Ordinul Naţional ‘Steaua României’

Preşedintele Klaus Iohannis îl decorează cu Ordinul Naţional ‘Steaua României’ pe Eduard Hellvig, care luni a anunţat că renunţă la funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii.

‘În semn de înaltă apreciere pentru întreaga activitate la conducerea Serviciului Român de Informaţii, am decis decorarea domnului Eduard Hellvig cu Ordinul Naţional ‘Steaua României’ în grad de Comandor’, afirmă şeful statului într-o declaraţie de presă.

Luni, preşedintele Iohannis a luat act de retragerea lui Eduard Hellvig din funcţia de director al SRI şi a apreciat că mandatul acestuia a marcat ‘restaurarea credibilităţii şi modernizarea consistentă’ a instituţiei.

Într-o declaraţie de presă la sediul SRI, Eduard Hellvig a precizat că a discutat ‘deschis’ pe această temă cu preşedintele Klaus Iohannis în ultimele săptămâni.

‘Finalizarea proceselor de actualizare operaţională a SRI mă obligă, în egală măsură, şi la analiză cu privire la viitor. Vorbesc despre viitor în raport cu valorile care mă definesc, cu lucrurile în care cred şi sub auspiciile sistemului democratic pe care am ales să-l slujesc. Este momentul să constat că obiectivele profesionale pe care mi le-am propus la preluarea mandatului de director al SRI au fost îndeplinite. Prin urmare, pot să închei etapa de viaţă pe care am parcurs-o în fruntea SRI. Încheierea mandatului meu este o decizie pe care am discutat-o deschis în ultimele săptămâni cu preşedintele României, căruia îi mulţumesc cu acest prilej pentru susţinerea constantă arătată de-a lungul acestor ani la conducerea Serviciului. L-am informat şi pe preşedintele Comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI. Este o decizie ale cărei raţiuni au fost înţelese pe deplin şi pe care vi le împărtăşesc şi dumneavoastră’, a spus Eduard Hellvig.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks