AcasăPoliticaAUR: Nu ia pe nimeni prin surprindere demisia directorului SRI, se discuta...

AUR: Nu ia pe nimeni prin surprindere demisia directorului SRI, se discuta în spaţiul public de câteva luni bune despre demisia sau schimbarea lui

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) consideră că demisia directorului SRI, Eduard Hellvig, nu reprezintă o veste care să surprindă, pentru că în spaţiul public, de câteva luni bune, „se discută” despre schimbarea şefului SRI.

„Nu ia pe nimeni prin surprindere această veste. Se discuta în spaţiul public de câteva luni bune despre demisia sau schimbarea lui Eduard Hellvig de la şefia SRI. Probabil că acum a primit sau au primit lumina de la Klaus Iohannis sau din alte părţi pentru a putea să facă un pas în spate. Ne uităm cu atenţie la evoluţiile care au loc în aceste zile, pentru că ne interesează atât numele persoanei care va ocupa funcţia de şef al SRI, cât şi traseul domnului Hellvig, având in vedere că mai mulţi lideri ai PNL îl aminteau în declaraţiile lor drept posibil prezidenţiabil”, se arată într-o declaraţie a Departamentului de comunicare al AUR acordată, luni, AGERPRES.

Eduard Hellvig a anunţat, luni, că renunţă la funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii. AGERPRES

Articolul AUR: Nu ia pe nimeni prin surprindere demisia directorului SRI, se discuta în spaţiul public de câteva luni bune despre demisia sau schimbarea lui apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks