Junior Chamber International (JCI) Târgu Mureş a anunţat, marţi, reluarea proiectului ‘Turist în oraşul tău’, prin care invită localnicii să descopere poveştile unor clădiri istorice din Târgu Mureş sau să afle despre modul în care se obţine Kombucha, alături de ghizi specializaţi.
‘Suntem încântaţi să vă anunţăm că JCI Târgu Mureş readuce în comunitatea târgumureşeană proiectul ‘Turist în oraşul tău’. Prima ediţie de anul acesta va avea loc în 14 iulie, de la ora 17:30. Evenimentul este unul dedicat târgumureşenilor, în care descoperim poveştile unor clădiri istorice, culturale şi/sau administrative din Târgu Mureş, într-o plimbare lejeră prin oraş alături de un ghid dedicat, Sanda Viţelar. În plus, cu ocazia acestei ediţii, participanţii vor avea parte de o vizită la Kombucius, unde vor trăi o experienţă unică, oferită de însuşi fondatorul afacerii locale, Cătălin Tilvescu’, a precizat JCI Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.
Potrivit JCI Târgu Mureş, evenimentul ‘Turist în Oraşul Tău’ este conceput pentru a introduce turiştii în tainele şi tradiţiile locale, pentru a descoperi istoria, cultura şi arhitectura şi pentru a afla poveştile care stau în spatele unor clădiri istorice şi monumente emblematice.
‘Turul va începe la ora 17:30, la Ceasul floral din Piaţa Trandafirilor, unde vei fi întâmpinat de ghidul nostru entuziast şi de membrii JCI Târgu Mureş. Vom porni la pas, prin centrul oraşului, vizitând obiective din zona centrală. Vei afla poveşti interesante despre fiecare loc şi vei avea ocazia de a capta momente unice în fotografii. Turul nostru captivant se va încheia la fabrica de Kombucha, unde vei avea ocazia unică de a explora procesul de producţie al acestei băuturi sănătoase şi delicioase. Vei avea privilegiul de a vedea efortul şi pasiunea care stau în spatele fiecărei sticle de Kombucha’, au precizat iniţiatorii.