Berlin, 5 iul – Trimisul special al AGERPRES, Daniel Florea, transmite: Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că una dintre priorităţile mandatului său o reprezintă dezvoltarea industriei de apărare din România.
Şeful Executivului a susţinut o conferinţă de presă la sediul Ambasadei României de la Berlin, în cadrul căreia a fost întrebat ce teme va aborda în discuţiile programate cu reprezentanţi ai industriei de apărare germane, în contextul vizitei de lucru de două zile pe care o efectuează în această ţară.
‘Am în calcul ca în mandatul meu să fie o prioritate industria de apărare din România. De aceea am venit însoţit şi cu ministrul Economiei şi cu ministrul Apărării. Era un lucru evident’, a precizat Marcel Ciolacu.
Întrebat dacă discuţiile vor fi despre echipamente militare, premierul a subliniat: ‘România este într-un proces de înzestrare, dar îmi doresc, de asemenea, cât mai multe astfel de capabilităţi să fie produse în România’.