Procurorul general Alex Florenţa a solicitat sprijin, în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Kavalec, pentru ca procurorii români să urmeze cursuri de pregătire cu instituţii americane de law-enforcement.
‘Discuţiile au vizat problemele actuale cu care se confruntă sistemul judiciar, precum şi măsurile care se iau de către Ministerul Public pentru eficientizarea activităţii. Totodată, procurorul general a solicitat sprijin din partea instituţiilor americane de law-enforcement pentru organizarea unor sesiuni de training în zonele prioritare de acţiune ale Ministerului Public. Pe aceeaşi direcţie a eficientizării activităţii de urmărire penală, şeful PICCJ a subliniat necesitatea unui suport pentru realizarea de metodologii de lucru la nivelul Parchetelor în ceea ce priveşte investigarea infracţiunilor cu un înalt grad de specializare’, transmite Parchetul General într-un comunicat de presă, transmis joi AGERPRES.
La întrevedere au participat şi consilierul Peter Halpern din partea Ambasadei SUA, precum şi procurorul-şef al Serviciului de cooperare judiciară internaţională, relaţii internaţionale şi programe din cadrul PICCJ, Nadina-Magdalena Spînu.