Expoziţia ‘Ready, Start, Go!’, realizată de 13 absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti (UNARTE) din promoţia anului 2023, se va deschide luni la Galeriile de Artă ale Academiei Române din Casa Oamenilor de Ştiinţă, cu intrare prin Calea Rahovei 176.
Potrivit unui comunicat al Academiei Române, transmis vineri AGERPRES, evenimentul va fi deschis de preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România, prof. univ. dr. Petru Lucaci.
Dedicată promovării proiectelor de absolvire, expoziţia aduce în atenţia publicului modul în care practica artistică a tinerilor creatori, licenţiaţi şi masteranzi ai UNARTE, este influenţată de experienţele personale şi de perspectivele individuale asupra realităţii în contextul post-pandemic.
Expoziţia va putea fi vizitată până pe 17 august, de luni până duminică, între orele 10,00 -18,00.
Accesul publicului este liber.
Spaţiu recent inaugurat în Casa Oamenilor de Ştiinţă, Galeriile de Artă ale Academiei sunt destinate promovării creaţiilor artiştilor români şi încurajării evenimentelor care contribuie la valorificarea reperelor culturale europene.