Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, care este şi preşedinte al Partidului Ecologist Român (PER), a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte să candideze la alegerile de anul viitor pe listele Partidului Social Democrat, cu care are discuţii avansate în acest sens.
‘Eu am spus foarte clar că opţiunea mea este Partidul Social Democrat, cu care am o relaţie foarte bună, şi intenţia mea este să mă îndrept către acest partid. Acum eu nu pot trece la PSD, pentru că nu-ţi permite legea, legea spune că poţi cu şase luni înainte, dar discuţiile de a face o colaborare sunt avansate. Foarte avansate. (…) Am avut în ultimii trei ani o alianţă cu PSD care a fost respectată sută la sută şi îmi doresc foarte mult să mergem în continuare în aceleaşi tandem, în aşa fel încât alegerile din 2024 să fie un succes’, a afirmat Mircia Gutău.
Preşedintele PER a precizat că sunt discuţii pentru ca această formaţiuni să facă o alianţă cu Partidul Social Democrat şi la nivel naţional.
‘PER la nivel naţional este într-o discuţie de a se face o alianţă chiar cu Partidul Social Democrat. Nu ştiu în ce fază va fi şi cum se va finaliza la nivel naţional, dar trebuie să recunoaştem că e foarte greu în ziua de astăzi, dacă eşti realist şi cu picioarele pe pământ, să crezi că un partid mic care este cotat cu 2, maxim 3% poate accede în Parlament în condiţiile în care sunt foarte multe partide şi deja sunt trei partide cunoscute în România – pe primul loc e PSD, pe locul doi deja e AUR şi pe locul trei PNL. Mai e şi USR-ul… Deci, e foarte greu să vină un partid nou ca să poată spera că accede în Parlament, iar un partid care nu ajunge în Parlament e ca un fotbalist care nu este titular şi joacă pe tuşă’, a mai spus Mircia Gutău.
El a fost ales în urmă cu două luni preşedinte al Partidului Ecologist Român, formaţiune politică din partea căreia a câştigat ultimele două mandate de primar al Râmnicului, din cele patru pe care le-a avut până acum.
Luna trecută, primarul Râmnicului a făcut public şi un sondaj de opinie, realizat de către Biroul de Cercetări Sociale (BCS) pe un eşantion de 1.107 persoane, potrivit căruia ar câştiga lejer încă un mandat la primărie, indiferent dacă ar candida din partea PSD, AUR sau PNL. Cele mai mari şanse le-ar avea însă dacă ar candida din partea PSD, variantă în care ar întruni 72,6% dintre voturi, în timp ce dacă ar candida pentru AUR ar primi 68,9%, iar dacă ar candida din partea PNL rezultatul ar fi 69%, a rezultat din sondajul menţionat. AGERPRES / (AS – autor: Ramona Dincă, editor: Marius Frăţilă)