Poliţiştii ilfoveni, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov şi personal medical din cadrul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov au intervenit, luni seara, la un imobil în construcţie din Tunari, unde au fost găsite 11 persoane vârstnice şi vulnerabile, care ar fi fost relocate acolo pentru a nu fi găsite de autorităţi, informează un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov şi ISU BIF.
‘În această seară, în urma unei sesizări a reprezentanţilor mass-media (Observator-Antena 1), poliţiştii IPJ Ilfov, împreună cu pompierii din cadrul ISU B-IF şi personal medical din cadrul SABIF, au depistat, în Tunari, într-un imobil în construcţie, 11 persoane vârstnice, vulnerabile (unele dintre acestea, cu dizabilităţi), precum şi o altă persoană, care le însoţea. Din primele date, se pare că aceste persoane au fost relocate dintr-un centru din municipiul Bucureşti, pentru a nu fi identificate de autorităţi’, se afirmă în comunicatul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Potrivit sursei citate, cele 11 persoane sunt evaluate medical, urmând a fi relocate într-un spaţiu adecvat.
De asemenea, poliţiştii au demarat verificări, iar IPJ Ilfov a sesizat autorităţile cu atribuţii în domeniu, pentru verificări specifice, mai menţionează sursa citată.